Veste foarte proastă pentru şoferii vitezomani! Radarele fixe ar putea reveni în România

Liderul PNL Iași: Radarele fixe trebuie legalizate. Avem nevoie de întărirea legislației

Propunerea vine din partea liderului PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, care a luat poziţie după recenta tragedie din acest municipiu, când patru angajaţi ai unei societăţi din subordinea Primăriei au fost omorâţi de către o şoferiţă aflată sub influenţa alcoolului şi care mergea cu viteză foarte mare prin oraş.

„RADARELE FIXE TREBUIE LEGALIZATE!

Tragicul accident în care au murit 4 angajaţi ai societăţii Citadin din subordinea Primăriei Municipiului Iași în timp ce efectuau lucrări în timpul nopții de o șoferiță care se deplasa cu viteză prin oraș confirmă, încă o dată, că viteza mare cu care șoferii circula în orașele României este o realitate pe care trebuie să o combatem cu măsuri legislative ferme.

Avem nevoie de întărirea legislației în sensul introducerii de măsuri de calmare a traficului, de creștere a sentimentului de siguranță în trafic. O soluție este legalizarea radarelor fixe”, a scris Alexandru Muraru pe pagina sa de socializare.

România nu mai are radare fixe pe şosele de şase ani

Liberalul a reamintit că ultimul radar fix de pe şoselele României a fost eliminat în anul 2016. Problema cu care s-a confruntat această soluţie de descurajare a şoferilor vitezomani a fost un cadru legal de funcţionare, astfel că multe din amenzile pe care şoferii le-au primit au fost anulate în justiţie.

„În anul 2016 s-a stopat utilizarea ultimului radar fix de pe drumurile din România, proces care începuse încă din 2009. Prima tentativă de monitorizare video a circulației rutiere în țara noastră a eșuat din mai multe motive, cel mai important fiind lipsa unui cadru legal de funcționare, motiv pentru care mult amenzi au fost anulate de către instanțe.

De asemenea, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a anulat în justiţie unele contracte privind amplasarea radarelor fixe care nu au respectat procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică”, a mai scris Muraru în mesajul postat pe Facebook.

Se caută soluţii pentru schimbarea legislaţiei şi reintroducerea radarelor fixe

Deputatul Alexandru Muraru a dat asigurări că va lucra împreună cu Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, în vederea schimbării legislaţiei, astfel încât radarele fixe să poată fi instalate în oraşele din România.

„În toate țările din lume, instalarea radarelor fixe a condus la scăderea numărului de accidente și creșterea siguranței în trafic.

Împreună cu Ministrul de Interne, Lucian Bode vom identifica soluțiile pentru a schimba legislația astfel încât să existe cadru legal pentru instalarea radarelor fixe în orașe”, a adăugat liberalul.