Nicolae Ciucă, președintele Senatului, a anunțat marți că va convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare în vederea modificării Legii pensiilor speciale.
Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede
„Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede, pentru ca întreg textul actului normativ să se încadreze în limitele constituționale. Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege și o vom modifica astfel încât să respecte decizia Curții Constituționale”, a transmis marți Nicolae Ciucă.
Potrivit lui Ciucă, vor fi corectate „fără întârziere” aspectele semnalate de judecătorii Curții, „pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Național de Redresare și Reziliență, condiție necesară pentru a accesa fondurile europene”.
Motivarea deciziei asupra modificării legii privind pensiile speciale a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial. Legea trebuie să fie corectată de Parlament.
În altă ordine de idei, luni, 7 august, președintele PNL a vorbit despre măsurile fiscal-bugetare și modalitatea prin care coaliția vrea să mențină cota unică. Mai mulți liberali nu sunt de acord cu unele dintre aceste măsuri, precum cele legate de avocați.
În acest context, Nicolae Ciucă a subliniat că nu au fost finalizate discuțiile la nivelul coaliției, iar măsurile trebuie să protejeze mediul de afaceri.
Nicolae Ciucă spune că mediul de afaceri trebuie protejat
„Când noi discutăm nu au fost finalizate discuțiile la nivelul coaliției. PNL consideră că aceste măsuri trebuie să vizeze atât reducerea cheltuielilor bugetare, cât și măsuri care, așa cum ne-am asumat, menținerea cotei unice de impozitare.
Să facem în așa fel încât să protejăm mediul de afaceri, pentru că cei care aduc bani la bugetul de stat sunt cei din mediul de afaceri. Tot ceea ce înseamnă business în țara noastră. A fost și domnul ministru Boloș și am discutat foarte aplicat care sunt măsurile, la nivelul Ministerului de Finanțe, pe care le pot lua astfel încât să se reducă evaziunea fiscală”, a declarat Nicolae Ciucă.
Mai apoi, președintele Senatului a spus că în situație de criză este nevoie să fie sprijinite economia, investițiile și să nu fie măsuri care să încetinească.