Modificări în sprijinul asiguraților la Euroins
Compania Euroins a intrat în faliment, însă polițele de asigurare emise de Euroins înainte de intrarea în faliment rămân valabile până la data de 8 septembrie. Prin urmare, în cazul unui accident, șoferii care dețin o poliță Euroins încă pot beneficia de despăgubiri sau de constatări de soluționare amiabilă, conform acoperirii și termenelor prevăzute în contractul de asigurare.
Pe de altă parte, dacă șoferii asigurați la Euroins doresc să își schimbe asiguratorul, pot face acest lucru. În acest context, ASF vine cu o modificare a normei 20/2017, care ar permite ca perioada de intrare în valabilitate a contractului RCA să fie mai mare de 30 de zile de la data emiterii acestuia.
„Prin propunerea de modificare se are în vedere prelungirea cu 30 de zile a termenului prevăzut în prezent de prevederile art. 13 alin. (12), astfel încât termenul maxim pentru intrarea în vigoare a contractelor RCA să fie majorat până la 60 de zile de la încheierea contractului.
Această măsură va permite în primul rând asiguraților posibilitatea încheierii din timp a contractelor RCA dar și asigurătorilor RCA să încheie contracte RCA într-un termen suficient de lung astfel încât să poată fi absorbită la nivel de piață o eventuală cerere ridicată de încheiere a contractelor RCA”, se arată în referatul de aprobare al ASF.
RCA-urile la Euroins expiră în 8 septembrie
Surse din cadrul ASF au precizat că măsura este luată în contextul în care toate polițele RCA în vigoare emise de Euroins vor expira automat după data de 8 septembrie 2023, astfel încât șoferii în cauză să aibă timp să-și facă noi contracte RCA și să beneficieze de cele existente până când acestea vor expira, transmite HotNews.
„La data de 19 iulie 2023 erau în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, respectiv 25% din totalul celor peste 7,2 milioane de polițe RCA în vigoare, potrivit datelor raportate la ASF de către Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR)”, a precizat sursa citată.
Conform reglementărilor actuale, un șofer care deține o asigurare valabilă la Euroins trebuie să încheie un nou contract cu alt asigurător înainte de data de 8 septembrie, pe 8 august cel mai devreme, pentru a nu fi luat prin surprindere de expirarea automată a tuturor polițelor RCA ale Euroins.
Propunerea ASF de a mări termenul de intrare în valabilitate a contractului RCA la 60 de zile ar permite șoferilor să își încheie noi contracte cu alți asiguratori mult mai devreme.