Adevărata bătălie pentru supremație internațională nu se mai duce astăzi între democrații și autocrații, ci între diferite modele de ordine globală, China și Occidentul oferind, fiecare, propria versiune a „democrației”.
Cu cât liderii occidentali vor recunoaște mai curând acest lucru, cu atât vor avea șanse mai mari de a atrage de partea lor noi parteneri, scrie Mark Leonard într-un articol publicat de site-ul Project-Syndicate.
Din toate punctele de vedere, președintele chinez Xi Jinping a avut câteva săptămâni de succes. Ca urmare a restabilirii legăturilor diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită, intermediată de chinezi, Xi a folosit recenta vizită la Moscova nu numai pentru a-și consolida relațiile cu partenerul său apropiat, Vladimir Putin, ci și pentru a prezenta un plan de „pace” pentru războiul din Ucraina. Așa cum a scris ”The Economist”, aceste evenimente au deschis o fereastră către „lumea pe placul lui Xi”.
Între timp, vizitele lui Xi au provocat neliniște și panică în Occident, care acum riscă să intre într-o fundătură strategică. Mai exact, liderii occidentali cred că apără ordinea bazată pe anumite reguli de puteri revizioniste precum Rusia și China. Ei cred că lumea este polarizată, între democrațiile cu reguli și autocrațiile agresive, cu state swing undeva la mijloc. Mai cred că atacul Rusiei asupra Ucrainei are implicații semnificative pentru ei. Dar fiecare dintre aceste afirmații este una problematică și arată neînțelegerea provocării pe care o reprezintă China.
Intervenția Occidentului în Kosovo și invazia Irakului
În primul rând, ideea că guvernele occidentale păstrează ordinea bazată pe reguli nu-i mai convinge pe mulți, având în vedere că exact aceste guverne au abandonat-o deja pe multe fronturi. În timp ce Rusia și China au contestat ordinea internațională post-1945 și așa-numitul Sud Global susține că occidentalii au încălcat toate regulile și instituțiile internaționale pentru a și satisface propriile interese. Observatorii Occidentului vor spune că primele lovituri de ciocan au venit odată cu intervenția Occidentului în timpul războiului din Kosovo și cu invazia Irakului, nu cu invaziile ulterioare ale Rusiei în Georgia și Ucraina. Da, probabil că Occidentul nu mai folosește azi forța militară, dar nu a avut nicio problemă să recurgă la instrumente economice în avantajul său (sancționarea tuturor celor care fac comerț cu Iranul și Rusia).
India, Turcia, Brazilia se văd ca puteri suverane
A doua ipoteză este și mai problematică. Președintele american Joe Biden pedalează continuu pe ideea că lumea este împărțită între democrații și autocrații, sugerând că cei aflați la mijloc ar trebui să fie convinși sau presați să aleagă una dintre tabere. Majoritatea țărilor resping această idee și văd că lumea se îndreaptă către o fragmentare mai profundă și o multipolaritate. State precum India, Turcia, Africa de Sud și Brazilia se văd ca puteri suverane cu dreptul de a-și construi propriile relații, nu ca state swing, obligate să aducă liniște și bunăstare altor puteri.
Majoritatea țărilor în curs de dezvoltare și a economiilor emergente nu consideră războiul din Ucraina drept o amenințare existențială, orice ar încerca să le spună Occidentul. Dacă trăiești în Mali, puterea externă dominantă de care te temi cel mai mult este Franța. India se teme cel mai mult de dominația Chinei și, în orice caz, relația sa cu Rusia reprezintă o oportunitate strategică. Din perspectiva Chinei, adevărata bătălie pentru supremație nu se mai duce azi între democrații și autocrații, ci între diferite relatări despre ceea ce înseamnă „democrație”.
Pentru Biden și alți lideri occidentali care se tem că ascensiunea Chinei va răsturna ordinea globală dominată de Occident, cel mai bun răspuns este că democrațiile trebuie să se unească pentru a contracara China și a deține un avantaj. Administrația Biden își propune să creeze un club de democrații, care să facă comerț împreună, să împărtășească tehnologia și să se susțină reciproc.
Strategia lui Xi
În schimb, China, al cărui singur aliat din regiune este Coreea de Nord, își dă seama că nu poate câștiga o competiție fără alianțe la fel de bine sudate. Prin urmare, strategia lui Xi este de a apela la înclinația statelor non-occidentale pentru nealiniere. Prezentându-se drept campionul acestor principii, Xi Jinping a dezvoltat o altă noțiune de „democrație”, bazată pe capacitatea tuturor țărilor de a se desprinde de dominația occidentală. Acest concept a fost foarte important în timpul întrevederii sale cu Putin la Moscova.
Viziune asimetrică
Competiția dintre aceste două viziuni este, în mod deliberat, asimetrică. În timp ce Statele Unite pariază pe o lume polarizată, China face tot posibilul pentru a promova una mai fragmentată. În loc să încerce să înlocuiască SUA, China vrea să fie văzută ca un prieten și un aliat al țărilor în curs de dezvoltare care doresc să aibă un cuvânt mai mare de spus pe scena globală. Având în vedere strategia Chinei, factorii de decizie din Occident ar trebui să își ajusteze abordarea. În loc să dea lecții țărilor non-occidentale, ar trebui să recunoască că fiecare stat are propriile interese, care nu se vor alinia întotdeauna cu interesele occidentale.