Valeriu Stoica, fost președinte al Partidului Naţional Liberal, a afirmat despre pensiile speciale că sunt ca un cartof fierbinte, pe care PSD și PNL îl aruncă de la unul la altul, neavând curajul să-și asume responsabilitatea.
Afirmațiile acestuia vin în contextul în care guvernanții sunt presați atât de Comisia Europeană, care s-a arătat nemulțumită de forma proiectului de reformă, cât și de români.
Valeriu Stoica: Nimeni nu vrea să își asume responsabilitatea
Potrivit lui Valeriu Stoica, unele dintre aceste pensii speciale care se acordă în România încurajează nemunca.
„Partidele sunt pe nicovala opiniei publice și au deasupra mai multe ciocane – ciocanul Comisiei Europene, ciocanul acestor categoriile profesionale care luptă să-și păstreze pensia de serviciu. Și, ca urmare, PNL, PSD nu au curajul să pună mâna pe acest cartof fierbinte.
Fiecare încearcă să îl arunce spre celălalt, să bage mâna în foc să ia cartoful. În spatele acestei chestiuni se ascunde lenea. Foarte mulți vor să intre în Poliție, în Armată pentru că vor ieși repede la pensie și după aceea vor putea să facă altceva. Încurajarea nemuncii”, a declarat el la Digi 24.
Viitorul pensiilor speciale este incert
Românii se întreabă ce se va întâmpla în continuare. În acest sens, Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a oferit noi detalii despre reforma pensiilor speciale.
Potrivit spuselor sale, luni a avut loc o ședință de Birou Politic la PSD, unde a informat referitor la calendarul din Senat, în calitate de lider de grup al senatorilor social-democrați. Pe 31 martie va fi aprobarea tacită (n.r. – a proiectului de lege în forma actuală), ceea ce înseamnă că până marţi, cel mai târziu, ar trebui să fie în comisii amendamentele şi discuţii pe aceste amendamente şi miercuri ar fi ultima zi în care ar putea fi votate aceste amendamente.
„Decizia a fost ca Marius Budăi (n.r. – ministrul Muncii și Solidarității Sociale), care este integrator în acest jalon din PNRR, să facă un apel la colegii miniştri care au în interiorul ministerlor problema pensiilor speciale şi cei care sunt în această zonă, vorbim Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, să vină cu amendamente la această lege, iar astăzi, după şedinţa de guvern ar fi trebuit să fie această şedinţă împreună.
Nu am informaţii de acolo. Ştiu doar că miniştrii PSD au pregătit amendamente, nu am informaţii despre miniştrii PNL dacă au venit sau nu cu astfel de amendamente.
Cert este că există acest calendar şi ar trebui să ne ţinem de el pentru că proiectul legislativ iniţiat de Ministerul Muncii şi înaintat de către Guvern a fost făcut în baza unui raport preliminar al Băncii Mondiale. Între timp a venit raportul final, care avea mai multe scenarii, şi au continuat discuţiile cu Comisia Europeană.
Deci, în acest moment în ministere se ştie mult mai mult decât se ştia atunci când a fost depus proiectul. Ar trebui să fie amendat pentru ca apoi să meargă la Camera Deputaţilor unde, de asemenea, ar putea să mai fie discuţii şi amendamente, însă ca să fie respectat principiul bi-cameralismului ar trebui ca aceste amendamente să intervină acum”, a explicat, miercuri, Radu Oprea în cadrul unei emisiuni TV de pe Antena 3 CNN.