Se schimbă pensiile! Veste uriașă pentru acești pensionari. Anunțul venit de la vârful Guvernului

pensii

Sursa: Capital.ro

Veste uriașă despre aceste pensii. Anunțul a venit direct de la vârful Guvernului. Cel care a dat detalii cheie este ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Acesta a făcut o serie de declarații importante care îi vizează pe mulți pensionari. În opinia sa, la funcţii egale, la grade egale şi la vechime egală, indiferent când ai ieşit din sistem trebuie, să ai aceeaşi pensie.

Se lucrează la realizarea unor modificări legislative în vederea realizării unui sistem unitar în privinţa pensiilor militare. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că se dorește un sistem unitar de pensii, pentru că la funcţii egale, la grade egale şi la vechime egală, indiferent când ai ieşit din sistem trebuie, să ai aceeaşi pensie.

Potrivit ministrului, la MApN se lucrează la realizarea unor modificări legislative în vederea realizării unui sistem unitar în privinţa pensiilor militare. El a fost întrebat care este situaţia în privinţa pensiilor militare din Armată, pornind de la anumite acuze lansate în spaţiul public potrivit cărora la nivelul MApN există „pensii speciale, pensii ‘nesimţite'”.

Vasile Dîncu: Sistemul de pensii este unul foarte dezechilibrat, din nefericire

„În niciun caz noi nu putem să vorbim despre pensii speciale, pentru că nu sunt pensii speciale, sunt pensii de serviciu. Militarii au fost… pentru ei contribuţia a plătit-o statul, pentru că nu aveau dreptul să facă niciun fel de alte activităţi, au fost privaţi de toate acele lucruri. Problema noastră… sistemul de pensii este unul foarte dezechilibrat, din nefericire. Ne trebuie şi lucrăm acum, am construit împreună cu asociaţiile rezerviştilor şi ale celor trecuţi în rezervă, ale pensionarilor, am creat o comisie de mediere şi de lucru pentru ca să schimbăm câteva lucruri esenţiale”, a spus Vasile Dîncu.

Potrivit acestuia, există o mare disproporţie între pensii şi între generaţii de pensionari şi va trebui să fie unificat acest lucru.

„Două lucruri sunt importante la care lucrăm acum, să avem un sistem unitar de pensii, pentru că la funcţii egale, la grade egale şi la vechime egală, indiferent când ai ieşit din sistem trebuie, să ai aceeaşi pensie, acum nu se întâmplă acest lucru”, a declarat ministrul Apărării, duminică, la PrimaTV.

Calitatea vieţii umane pentru cei care se sacrifică în Armata Română

Vasile Dîncu a arătat că sunt cazuri de ofiţeri care au deţinut şi funcţii de conducere înainte de 1989 sau la nivelul anilor 1990-2000 şi care, în acest moment, au „jumătate din pensia unuia care a ieşit acum”.

„Deci, aceasta este o inegalitate strigătoare la cer. Apoi, s-au făcut tot felul de modificări şi acestea trebuie să le unificăm. Lucrăm, şi sper am înţelegerea Parlamentului, să finalizăm o ordonanţă, un PLx 199, care aduce un pic de stabilitate în sistem. Deci, în acest moment, avem o problemă şi e o problemă pe care am moştenit-o, dar trebuie să o rezolv cu echipa mea din acest moment. Şi sunt sigur că o să rezolv, pentru că unul din proiectele mele cele mai importante cu care am venit la minister a fost să asigur calitatea vieţii umane pentru cei care se sacrifică în Armata Română”, a mai declarat Dîncu.