Se schimbă permisele de conducere, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da

permis auto, permis de conducere

SURSA FOTO: Dreamstime

Locuitorii acestei regiuni din Republica Moldova ar putea fi obligați, din nou, să susțină examenul auto, dacă doresc să își echivaleze permisului de conducere. Iată cum s-ar modifica legea.

Locuitorii din Transnistria ar putea fi obligați să susțină din nou examenul auto

Locuitorii regiunii Transnistria din Republica Moldova ar putea fi din nou obligați să susțină examenul auto pentru a-și echivala permisele de conducere.

Această măsură este inclusă într-un proiect de lege întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, care este în prezent în proces de consultare publică până pe 26 noiembrie.

Alexandru Flenchea, fostul vicepremier pentru Reintegrare, a criticat inițiativa autorităților, considerând că această măsură va duce la o creștere a corupției, potrivit newsmaker.md.

Proiectul de lege propune modificarea punctului 51 din Regulamentul privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, emiterea și valabilitatea acestuia.

Conform noilor reglementări, persoanele care dețin permise de conducere eliberate de autoritățile din stânga Nistrului și municipiul Bender vor trebui să susțină examenul auto, care include atât proba teoretică, cât și pe cea practică, pentru a-și echivala permisul conform normelor naționale. În prezent, acest examen nu este necesar.

„Acest amendament este instituit în contextul soluționării problematicii privind multiplele cazuri de ocolire de către unele persoane care solicită obținerea permisului de conducere, a reglementărilor naționale în domeniu, prin obținerea inițială a permisului de conducere la structurile respective din stânga Nistrului și municipiul Bender, cu preschimbarea ulterioară a acestuia pe permis de conducere național emis de către Agenția Servicii Publice, totodată ca urmare lipsei unui mecanism ce vizează schimbul de informații cu structurile emitente respective, precum și prezenței riscurilor sporite de corupere a obținerii permisului de conducere național, conform procedurii în cauză.

Această stare de lucruri în mod direct vizează siguranța traficului rutier pe drumurile publice din țară și în trafic internațional, prin prisma calității procesului de obținere a permisului de conducere”, se arată în actul normativ.

SURSA FOTO: captură de ecran Google Maps

Proiectul de lege propune și modificarea punctului 52 din Regulament, care reglementează preschimbarea sau restabilirea permisului de conducere emis de autoritățile competente. Conform noii propuneri, nu va mai fi obligatorie prezentarea adeverinței medicale care să ateste starea de sănătate, calitățile fizice și aptitudinile necesare unui conducător auto, atâta timp cât termenul de valabilitate al permisului de conducere eliberat este în concordanță cu termenul de valabilitate al permisului anterior.

Amendamentul subliniază însă că aceste reglementări nu se vor aplica permiselor de conducere emise în 1995, având în vedere că acestea au fost eliberate cu termen de valabilitate nelimitat. În prezent, legislația în vigoare prevede ca permisele de conducere să fie emise cu un termen de valabilitate de până la 10 ani.

Alexandru Flenchea s-a arătat sceptic

Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a exprimat un punct de vedere cu privire la amendamentele aduse proiectului de lege referitor la permisele de conducere eliberate în regiunea din stânga Nistrului și municipiul Bender.

„Eu unul am nu doar un orișicare dubiu și în cazul procedurii de obținere a permiselor în dreapta Nistrului când mă gândesc la regularitatea cu care CNA arestează funcționari corupți de la ASP care examinează candidații și le eliberează permise. În 2020 procedura pentru transnistreni a fost simplificată prin scutirea de la examen cu scopul de a-i legaliza și a-i aduce în câmpul legal al RM, atât în sensul drepturilor, cât și în sensul obligațiilor și a răspunderii”, a scris acesta pe canalul său de Telegram.

Potrivit lui Alexandru Flenchea, în situația respectivă, există două opțiuni:

„Opțiunea 1. Din 2020 și până în prezent șoferii din stânga Nistrului pot ușor preschimba permisul. Din 2018 (cu pauze) își pot și înmatricula legal mașinile, la fel în regim facilitat. În rezultat sunt cetățeni și șoferi cu acte în regulă, camerele le fixează încălcările, polițiștii îi pot opri, verifica online și elibera proces verbal pentru încălcări, îi pot trage la răspundere pentru încălcări grave, suspendându-le permisul. Toți egali în fața legii.

Opțiunea 2. Dacă trece amendamentul MAI. Îi obligi să susțină examenul. Proba teoretică și practică. Vor fi tentați/încurajați să dea mită ca să susțină examenul. Sau vor renunța, și vor continua să circule pe drumurile Moldovei cu permise și plăcuțe de înmatriculare transnistrene. Asigurare RCA nu au. Revizie tehnică nu au. Camera nu-i prinde. Polițistul nu-l poate verifica în baza de date. Proces verbal nu poate elibera, că sistemul nu-i va accepta datele din permisul transnistrean. Îl lasă să plece. Probabil chiar și fără a estorca mită. Ministerul de Interne insistă că opțiunea 2 e mai bună”.