Având în vedere că tot mai mulți clienți caută produse cu un aspect mai premium, cel mai mare producător de dopuri de plută din lume s-a gândit să-și extindă afacere dincolo de piața de vinuri și să intre pe piața băuturilor spirtoase.
Grupul portughez Corticeira Amorim, lider mondial în domeniul produselor din plută, este interesat să se extindă dincolo de piaţa de vinuri şi să îşi crească vânzările de dopuri pentru băuturi spirtoase, precum whisky, gin şi coniac, transmite Bloomberg, conform Agerpres.
Piaţa băuturilor spirtoase este „zona unde am înregistrat cea mai mare creştere în acest an”, a spus directorul general Antonio Amorim, nepotul celui care a fondat compania, în 1870.
Amorim produce deja dopuri pentru coniac, gin, votcă şi tequila de lux, precum şi pentru sticlele de bere artizanală. De asemenea, dopurile de plută produse de Amorim sunt utilizate pentru sticlele de whisky Dalmore Trinitas 64, care, la 132.000 de dolari sticla, se numără printre cele mai scumpe tipuri de whisky din lume.
Strategia actuală este creşterea cotei ocupate de Amorim pe acest segment, în condiţiile în care consumatorii caută produse cu un aspect mai premium, iar pluta este văzută ca un material mai sustenabil şi prietenos cu mediul.
Chiar dacă dopurile de plută sunt utilizate la peste două treimi din cele 20 de miliarde de sticle de vin produse în fiecare an, în cazul băuturilor spirtoase sunt utilizate la doar un miliard din cele 40 de miliarde de sticle vândute la nivel global.
Băuturile spirtoase premium sunt vizate în mod special
Corticeira Amorim vinde anual aproximativ 350 de milioane de dopuri de plută pentru piaţa băuturilor spirtoase comparativ cu 5,5 miliarde de dopuri pentru sectorul vinului.
„Piaţa băuturilor spirtoase este mult mai mare decât cea a vinului, pentru că vorbim despre toate tipurile de spirtoase”, a subliniat Antonio Amorim.
Acesta a subliniat că producătorul portughez este deschis la achiziţii dacă poate găsi companiile adecvate care să îl ajute să urce rapid pe segmentul băuturilor spirtoase.
„Credem foarte mult în creşterea produselor din plută şi lemn pentru băuturi spirtoase premium pentru că aceste segmente înregistrează cea mai mare creştere”, a spus Amorim.
Directorul general de la Corticeira Amorim se aşteaptă ca în acest an cifra de afaceri să scadă cu 6%, până la 735 milioane de euro, ca urmare a scăderii vânzărilor de vin şi şampanie în restaurante, hoteluri şi alte locaţii, din cauza restricţiilor introduse în contextul pandemiei. Dopurile de plută sunt responsabile pentru 70% din vânzările anuale ale companiei portugheze.
În schimb, pentru 2021, Corticeira Amorim mizează pe o creştere a vânzărilor cuprinsă între 6% şi 7%, până la 780 milioane euro, ca urmare a creşterii cererii pentru vinuri şi băuturi spirtoase care utilizează dopuri de plută. Compania portugheză susţine că ar putea apărea o cerere suplimentară de plută din partea altor clienţi, precum producătorii de pardoseală pentru locuri de joacă şi creşe sau materiale utilizate în producţia de autoturisme, trenuri şi chiar şi navete spaţiale.
„Când vine vorba de noi utilizări pentru plută, singura limită este imaginaţia noastră”, susţine Amorim.