Cât poți circula cu numere străine în România, în 2025
Cât poți circula cu numere străine în România, în 2025? Persoanele care au rezidența în România pot circula cu un vehicul cu numere de înmatriculare străine pentru o perioadă de maximum 90 de zile consecutive, calculată de la data intrării în țară. După acest interval, autoturismul trebuie să fie înmatriculat în România. Această regulă se aplică indiferent dacă țara de origine a vehiculului este membră a Uniunii Europene sau nu.
Persoanele care au domiciliul în altă țară pot însă circula cu autovehicule cu numere străine pe întreaga durată a șederii lor în România, atâta timp cât nu au rezidența în țara noastră și beneficiază de un drept de ședere valabil.
Circulația unui vehicul care depășește termenul de 90 de zile fără a fi înmatriculat sau declarat conform legii se sancționează cu o amendă de peste 4.000 de lei, iar vehiculul va fi reținut de Poliție până când vor fi îndeplinite obligațiile legale, notează promotor.ro.
Vehiculele utilizate de misiuni diplomatice sau organizații internaționale beneficiază de reglementări speciale. Autovehiculele înmatriculate temporar în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene pot circula fără restricții, conform reglementărilor europene.
Documente necesare pentru a evita sancțiunile
Pentru a evita sancțiunile, șoferii care circulă cu numere de înmatriculare străine trebuie să dețină anumite documente. Acestea trebuie prezentate autorităților în cazul unui control.
Iată care sunt, mai exact, aceste documente:
- certificatul de înmatriculare emis de autoritățile din țara de origine;
- asigurare RCA valabilă pe teritoriul României;
- rovinietă;
- Inspecție Tehnică Periodică (ITP) valabilă.
Desigur, persoana aflată la volanul vehiculului trebuie să dețină un permis de conducere valabil pentru tipul respectiv de mijloc de transport.
Cât și cum vei plăti pentru rovinietă în 2025
În altă ordine de idei, amintim că, începând cu 1 ianuarie, șoferii pot plăti rovinieta în termen de cel mult 24 de ore de la începutul perioadei de valabilitate. Prețul rovinietei va varia în funcție de tipul vehiculului.
Începând din 2026, aceleași reglementări vor fi aplicabile și pentru drumurile naționale. Rovinieta va fi necesară pentru circulația pe drumurile naționale din România, cu excepția unor zone specifice din interiorul orașelor.
Cum se va efectua plata rovinietei începând cu ianuarie 2025, în funcție de tipul vehiculului, puteți afla aici.