Deputatul PSD Florin Gheorghe propune, printr-o iniţiativă legislativă, introducerea a două noi probe la examenul pentru obţinerea permisului de conducere - poligon şi proba practică pe timp de noapte.
"Modificările propuse de mine nu sunt deloc vreo mare inovaţie. De fapt propun revenirea la un sistem care a mai funcţionat parţial în România şi care, în trecut, avea ca rezultat conducători auto mult mai bine pregătiţi şi mult mai responsabili şi conştienţi de pericolele posibile apărute în trafic. Astfel, am propus ca probele de examinare pentru obţinerea permisului să fie patru şi nu două cum sunt în prezent. Astfel, pentru a obţine permisul de conducere, vor fi obligatorii proba teoretică, dar şi trei probe practice: proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate şi proba practică pe timp de noapte. Am toată încrederea că şi colegii parlamentari vor conştientiza faptul că o asemenea modificare legislativă este un imperativ şi că trebuie să o adoptăm cât mai curând", a spus Florin Gheorghe, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.
În opinia sa, românii s-au săturat să vadă victime şi decese pe şoselele din România, 'în care cel mai frecvent sunt implicaţi tineri, cei mai mulţi cu vârste sub 30 de ani'.
'În ultimii 26 de ani condiţiile şi modalităţile de instruire şi de examinare a noilor conducători de autovehicule s-au relaxat atât de mult încât nu m-ar mira ca, din populism, să auzim că s-a renunţat definitiv la examinare, iar permisul se obţine mai uşor decât un bilet de autobuz, poate chiar prin SMS! Slaba pregătire şi slaba examinare a conducătorilor auto este resimţită direct şi în buzunarul conducătorilor auto, fiind penalizaţi prin intermediul primelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie, care, în cazul tinerilor sub 30 de ani, ajung la niveluri care depăşesc valoarea maşinii', a precizat deputatul PSD. Propunerea legislativă a fost depusă la Camera Deputaţilor.