Se schimbă salariul minim. Plenul Senatului a adoptat luni, 7 octombrie, proiectul de lege al Guvernului privind salariul minim adecvat, respectiv salariul minim european. Au fost înregistrate 99 de voturi „pentru” și 3 abțineri.
Plenul Senatului a adoptat luni, cu 99 de voturi „pentru” și 3 abțineri, proiectul de lege al Guvernului privind salariul minim european. Astfel, Legea de modificare a Codului Muncii urmează să fie transmisă Camerei Deputaților, pentru dezbatere și vot.
Salariul minim ar urma să crească la cel puțin 4.100 de lei brut de la 1 ianuarie
Potrivit proiectului, salariul minim ar urma să crească la cel puțin 4.100 de lei brut de la 1 ianuarie. Este vorba despre 2.450 lei net, comparativ cu 2.363 lei net, cât este în momentul de față.
Amintim că proiectul prevede mai multe modificări. În primul rând, salariul minim brut se stabilește anual prin actualizarea periodică și se aplică de la 1 ianuarie, prin hotărâre a Guvernului. Este necesară consultarea confederațiilor sindicale și patronatelor.
Proiectul arată și că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) poate merge mai des în control la firmele problematice, fără să fie considerat comportament discriminatoriu.
O altă modificare importantă este că angajații vor fi plătiți, chiar dacă se află în grevă
O altă modificare importantă este că angajații vor fi plătiți, chiar dacă se află în grevă. Hotărârea de Guvern privind formula de calcul va trebui dată până la jumătatea lunii noiembrie.
La momentul respectiv, va fi cunoscută valoarea salariului adecvat.
Guvernul a aprobat în luna iunie legea privind stabilirea salariilor minime europene
Anterior, în luna iunie, Guvernul a aprobat legea privind stabilirea salariilor minime europene. Prin aceasta, se transpune în legislaţia naţională Directiva (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Trebuie menționat că salariul minim european este prevăzut şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este vorba despre Jalonul 392.
Potrivit acestuia, salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi stabilit în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali.
Directiva (UE) 2022/2041 va fi aplicată tuturor categoriilor de salariaţi. Măsura este aplicată indiferent dacă aceştia îşi desfăşoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu.