De la 1 ianuarie 2023, atunci când punctul de pensie se va mări cu 12,5%, vor apărea și noi taloane de pensie. Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a explicat care sunt noile modificări și la ce trebuie să fie atenți pensionarii.
De la 1 ianuarie 2023, punctul de pensie se va mări cu 12,5%. O dată cu această schimbare vor apărea și noi taloane de pensie. Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a explicat că procesul tipăririi noilor taloane de pensie va începe în jurul datei de 15 decembrie. Este vorba despre cinci milioane de astfel de cupoane.
La ce trebuie să fie atenți pensionarii?
Sunt câteva aspecte la care pensionarii vor trebui să fie atenți. Pe noile taloane de pensii se va regăsi atât valoarea acestora, precum și valoarea ajutorului pentru aceia care au venitul sub 1500 de lei.
Așadar, în cazul unui pensionar care are 1450 de lei, pe talon va sta scrisă valoarea pensiei, dar și valoarea ajutorului de care pensionarul va beneficia, respectiv 1.000 de lei, sumă ce va ajunge la beneficiar în două tranșe. Prima tranșă se va acorda chiar în luna ianuarie.
Pensionarii cu o pensie între 1.501 și 2.000 de lei vor primi un ajutor mai mic, respectiv de 800 de lei. Ajutor financiar din partea statului vor primii și pensionarii care au venituri între 2001 și 3000 de lei. Suma suplimentară a acestora va fi de 600 de lei.
Pensionarii își vor primi banii la timp
Totodată, Daniel Baciu a dat asigurări că procesul este în grafic şi că nu vor exista întârzieri, astfel că pensionarii îşi vor primi pensiile mărite începând cu data de 1 ianuarie.
„Orice decizie politică, în speță a coaliției de guvernare, trebuie până la urmă transpusă într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. În momentul acesta, chiar în această zi și mâine lucrăm foarte intens împreună cu colegii de la Ministerul Muncii, specialiștii de la Casa Națională de Pensii și cu cei de la Ministerul Muncii pentru a reuși să finalizăm acest act normativ, astfel încât săptămâna viitoare probabil că va intra în ședința de Guvern pentru a fi adoptat.
Suntem în grafic, nu avem întârzieri, este timp astfel încât noi aici, la Casa Națională de Pensii, să ne mobilizăm, să reușim să facem toate acele activități specifice nouă. Este vorba de niște lucruri strict tehnice, de actualizare a tuturor parametrilor în bazele de date.
Tipărirea cupoanelor începe undeva pe la jumătatea decadei, pe la 15 decembrie, ar trebui publicat în Monitorul Oficial, în grafic, astfel încât începând chiar cu 1 ianuarie 2023, pensionarii să primească deja pensiile mărite”, a preşedintele Casei de Pensii, la Antena3.