Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri, despre renegocierea PNRR pe pensii, că în lunile iulie şi august, Guvernul va pregăti strategia de negociere.
”Noi în această vară de foc, aş putea să spun, în lunile iulie şi august, ne pregătim strategia de negociere. Pachetul de măsuri cu care va fi mandatat Guvernul Românei şi Mnisterul proiectelor europene, îl vom face cunoscut la momentul la care vom fi mandataţi de către Guvern şi de către coaliţie. La sfârşitul verii trebuie să avem temele făcute pentru ca cei care negociază să fie pe poziţie de forţă, şi să aibă toate argumentele necesare pentru a duce negocierea la bubn sfârşit”, a spus Marcel Boloş.
Marcel Boloş face anunțul momentului!
De asemenea, ministrul a precizat că face toate demersurile necesare pentru ca regulamentul Comisiei Europene să poată fii modificat.
”Facem demersurile necesare pentru ca regulamentul Comisiei Europene, care este în procedură de aprobare, să poată să fie modificat pentru ca noi să putem prelua ce este prioritar în peroada de criză, la finanţare. Menţionez, discutăm despre independenţa energetică, criza privind securitatea alimentară şi competititiatea economică, susţinerea mediului de afaceri. Sunt priorităţi la care România trebuie să adere.
Dacă vom primi acest mandat de la guvern şi coaliţie, ne vom conforma. În toamnă intenţionăm să deschidem renegocierea, asta depinde de mandatul pe care îl vom primi de la coaliţie”, a mai spus ministrul.
Totodată, ministrul a ținut să menționeze că acest pachet de măsuri pentru renegociere va cuprinde şi componenta de securitate alimentară.
”Însă negocierea nu se va putea face, cu siguranţă pe părţi, ci va fi nevoie să avem o negociere pe întreg pachetul de măsuri şi aşa să putem ajusta PNRR cu nevoile din criză”, a mai spus Marcel Boloş.
Marcel Boloș, despre jaloanele din PNRR
Potrivit ministrului, România și-a respectat toate angajamentele în fața Comisiei Europene. Marcel Boloș anunță că până la data de 1 iulie, Ministerele au avut de îndeplinit 27 de jaloane din PNRR, iar procesul de validare cu Comisia Europeană va putea începe deja.
„Documentaţiile ministerelor au fost depuse la ministerul Investiţiilor, urmează în perioada următoare să începem procesul de validare cu Comisia Europeană a acestor jaloane, pentru ca la termenul pe care îl avem, pentru cererea de plată numărul doi, pentru care termenul este luna octombrie 2022, să putem să avem validate cele 27 de jaloane şi să putem să ne depunem cererea de plată în condiţiile pe care le cunoaşteţi”, a spus ministrul.