Se schimbă total pensiile din România! Este anunţul momentului: În unanimitate, a fost adoptat…

pensii

SURSA FOTO: Dreamstime

Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti a decis, miercuri, în unanimitate să organizeze proteste „dintre cele mai ferme” dacă se modifică condițiile de pensionare pentru magistrați. Adunarea exprimă în mod ferm dezacordul faţă de orice intenție de modificare a statului profesiei, relativ la iminenta schimbare arbitrară şi nejustificată a condițiilor legale de acordare a pensiei de serviciu”, se transmite în comunicat.

Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului București nu este de acord să se modifice condițiile de pensionare a magistraților

Potrivit amendamentelor se introduce condiţia de vârstă, pe lângă vechimea în profesie de minim 25 de ani, pentru pensionarea magistraţilor.

„În unanimitate, Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti adoptă punctul de vedere formulat în cadrul ședinței, sens în care își exprimă în mod ferm dezacordul faţă de orice intenție de modificare a statului profesiei, relativ la iminenta schimbare arbitrară şi nejustificată a condițiilor legale de acordare a pensiei de serviciu, modificare ce nu a fost supusă unui proces transparent de consultare instituțională şi care este de natură a periclita grav independența și statutul constituțional al judecătorilor”, se arată în comunicatul emis după Adunarea generală.

Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului București amenință cu proteste.

„În unanimitate, Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului București a hotărât ca, în funcție de parcursul procesului legislativ, să adopte forme de protest dintre cele mai ferme, ca reacție faţă de nesocotirea statutului judecătorului, a efectelor grave pe care măsurile vizate le vor produce asupra sistemului judiciar, pe fondul lipsei totale de preocupare pentru rezolvarea problemelor reale din justiție”, mai precizează sursa citată.

Au apărut informații publice privind reforma pensiilor magistraţilor

După apariţia primelor informaţii publice privind reforma pensiilor magistraţilor şi introducerea unei vârste de pensionare, plenul CSM a convocat adunările generale ale instanţelor şi parchetelor pentru emiterea unor puncte de vedere.

Potrivit amendamentelor la Stututul magistraţilor trimise la Camera Deputaţilor:

  1. se introduce condiţia de vârstă, pe lângă vechimea în profesie de minim 25 de ani, pentru pensionarea magistraţilor, etapizat, astfel încât în 2024, aceştia să iasă la pensie doar dacă au împlinit 50 de ani, iar în 2035, doar dacă au împlinit 60 de ani;
  2. pensiile în plată vor fi impozitate cu 30%, pe partea care depăşeşte salariul minim brut şi care nu este supusă principiului contributivităţii;
  3. baza de calcul nu va mai viza veniturile din ultimele 12, ci va creşte treptat la 300 luni (adică 25 de ani);
  4. procentul aferent bazei de calcul (valoarea pensiei din venituri) va fi de 65%, nu de 80% pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri);
  5. personalul auxiliar din instanţe şi parchete se va pensiona la 65 de ani (grefieri);
  6. se va elimina treptat vechimea asimilată din alte profesii juridice;
  7. pensiile magistraţilor vor fi plafonate la nivelul din septembrie 2017;
  8. actualizarea pensiilor nu se va mai face în funcţie de creşterea indemnizaţiei.