Anunțul momentului pentru românii care vor să iasă la pensie mai dereme. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea OUG 10/2020. Mai exact, este vorba de OUG prin care se reduce cu 20 de ani vârsta standard de pensionare pentru anumite categorii de persoane care au lucrat în subteran.

Potrivit legii, se instituie, astfel, dreptul de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru persoanele care au desfăşurat activităţi miniere în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă. Sunt vizate următoarele domenii: domeniul prospecţiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării şi închiderii minelor, din cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice.

Totodată, există și o condiție. Persoanele vizate trebuie să aibe un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, realizat în aceste activităţi.

De menționat este faptul că, pe lângă OUG 10/2020, șeful statului a mai promulgat și Legea privind aprobarea OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD.

Mai exact, legea creează cadrul instituţional şi măsurile necesare aplicării prevederilor Regulamentului (UE) 223/2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane şi Regulamentul (UE) 559/2020 de modificare a Regulamentului (UE) 223/2014, în ceea ce priveşte introducerea unor măsuri specifice pentru abordarea epidemiei de COVID-19.

În ceea ce privește prevederile legii, în acest sens, legea vizează măsuri pentru implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate POAD: mecanisme de implementare a procedurilor privind distribuţia pachetelor de alimente şi produse de igienă; rolul instituţiei prefectului şi a unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în asigurarea respectării procedurilor cu privire la distribuţia acestor pachete; lărgirea ariei de incidenţă a sprijinului oferit tuturor membrilor familiilor cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii 416/2001; introducerea unei noi categorii de cheltuială eligibilă din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), şi anume costuri administrative, de transport şi de depozitare suportate de instituţiile prefectului.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul

Totodată, şeful statului a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 36/2020 care vizează măsuri pe timpul stării de urgenţă. Potrivit ultimelor informații, actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea mai multor legi (Legea 360/2002, Legea 80/1995, Legea 384/2006, Legea 145/2019) şi vizează domeniul gestionării raporturilor de serviciu ale poliţiştilor şi cadrelor militare pentru situaţiile de instituire a stării de urgenţă, a stării de asediu, a stării de război, ori în caz de mobilizare.

Mai exact, se instituie posibilitatea delegării poliţistului, fără acordul scris al acestuia, pentru exercitarea altor activităţi decât cele corespunzătoare postului ocupat, precum şi a detaşării lui pentru o perioadă de 12 luni, reglementarea urmând să se aplice, în mod corespunzător, şi detaşărilor aflate în curs la data intrării în vigoare a actului normativ, fără a depăşi perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi de război. De asemenea, se prevede extinderea situaţiilor în care poliţistului nu îi pot înceta raporturile de serviciu.

Există și o serie de prevederi legate de cadrele militare. În cazul acestora, legea stabileşte, pentru perioada instituirii stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi de război, conduita în situaţiile care presupun absenţa de la serviciu şi prerogativa şefului unităţii de a decide programul de lucru în funcţie de specificul şi nevoile acesteia. Totodată, se prevede extinderea situaţiilor în care cadrele militare nu pot fi trecute în rezervă