Un nou proiect de lege care schimbă vârsta de pensionare pentru anumite persoane a fost adoptat deja de Senat și urmează să ajungă la Camera Deputaților. Potrivit acestuia, cei care se încadrează în condițiile prevăzute, vor putea ieși la pensie cu 2 ani mai devreme, fără penalizări.
În această săptămână, Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se vrea modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi.
Propunerea legislativă nr.B545, înregistrată la Senat în data de 25 noiembrie 2021, prevede extinderea listei localităţilor ce va duce la modificarea articolului 65 alineatul 5, transmite Mediafax.
Localitățile vizate de acest proiect de lege
„(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de prafsau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparaflnos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile
Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Tumu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Tâmăveni, Tumu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bisixiţa-Năsăud, Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, Brăila, Tichileşti şi Chişcani din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, 2 Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, lara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, loneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Vaţa de Jos, Răchitova, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, lacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Domei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin.(4).”
Ce condiții trebuie să fie îndeplinite?
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, persoanele trebuie să fi locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate şi pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.
„În anii precedenţi, Parlamentul României a adoptat mai multe legi în sprijinul cetăţenilor care au locuit în zone de risc. Soluţia identificată a fost aceea de a scădea cu doi ani vârsta de pensionare în localităţile afectate, astfel încât raportul dintre vârsta de pensionare şi speranţa de viaţă să fie similar cu cel întâlnit în regiuni cu activităţi mai puţin nocive”, conform expunerii de motive a proiectului.
Pentru a intra în vigoare este necesar să fie adoptată de Camera deputaţilor şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.