Schimbări bruște de vreme. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis Cod Galben în mai multe județe din țară. Ce fenomene extreme ne așteaptă miercuri și care sunt zonele vizate de alerta meteo?
Vești proaste pentru românii care se pun la drum miercuri dimineață. ANM a emis mai multe atenţionări Cod galben de ceaţă densă şi gheţuş, valabile în 23 de judeţe, adică în aproximativ jumătate din țară.
Astfel, potrivit datelor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până la ora 8:00, în zona joasă a judeţelor Braşov, Sibiu, Mureş, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Bacău şi Vrancea se va semnala ceaţă, care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Ceaţa va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului.
Totodată, se pare că fenomene similare vor persista în următoarea oră în localităţi din judeţul Harghita, Ialomiţa, Argeş, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi şi Vaslui.
De asemenea, judeţele Constanţa şi Tulcea se află sub avertizare de ceaţă şi vizibilitate scăzută. De menționat este faptul că este pentru a treia zi consecutiv când România se află sub Cod Galben de ceață.
Motivul principal în reprezintă faptul că regimul termic va intra într-un proces semnificativ de încălzire la nivelul întregii ţări.
Prognoza meteo ANM
ANM anunța în urmă cu câteva zile că temperaturile maxime vor ajunge în această săptămână la 16 grade Celsius.
Astfel, în Banat, vremea se va încălzi treptat şi se vor înregistra valori termice mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul a 15 grade, iar a minimelor va atinge 4 – 5 grade Celsius.
Și în Crișana se întâmplă același lucru. Vremea va intra într-un proces de încălzire până spre sfârşitul primei săptămâni, când media temperaturilor maxime se va situa între 10 şi 14 grade, iar a minimelor între 3 şi 6 grade.
În zona Transilvaniei, până în data de 5 februarie, vremea se va încălzi, iar temperaturile vor fi în creştere. Media maximelor va urca de la 4 – 5 grade, până la 10 – 13 grade, iar a minimelor de la -1 la zero grade, până spre 3 – 4 grade Celsius.
În Maramureş, potrivit datelor ANM, vremea va intra într-un proces de încălzire până în jurul datei de 5 februarie, când media temperaturilor maxime va atinge 9 – 11 grade, în timp ce minimele se vor situa între 2 şi 4 grade.
Și în Moldova vremea se va încălzi până în jurul datei de 5 februarie, când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 12 grade Celsius, iar a minimelor va atinge 3 – 4 grade.
Vreme caldă în toată țara
La mare, mai exact în Dobrogea, în prima săptămână, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 7 şi 13 grade, iar a a minimelor între 2 şi 7 grade Celsius.
În Muntenia, valorile termice diurne vor fi în creştere până în data de 5 februarie, când media maximelor va atinge 13 – 15 grade, apoi vor scădea, astfel că, spre sfârşitul intervalului, aceasta nu va mai depăşi 4 – 6 grade. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative în prima săptămână şi vor atinge în medie 2 – 4 grade.
Și în Oltenia vremea va intra într-un proces de încălzire până în data de 5 februarie, când temperaturile maxime vor atinge, în medie, 14 – 16 grade Celsius.
La munte, media temperaturilor maxime va fi pozitivă în prima săptămână, cu valori de până la 5 – 6 grade, după care va deveni negativă, iar în ultimele zile va fi cuprinsă în general între -6 şi -3 grade.