Potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie, vremea se menține caldă în următoarele zile, dar va deveni instabilă, în București, în zilele de vineri și sâmbătă.
Astfel, meteorologii susțin că pentru noaptea de sâmbătă spre duminică sunt prognozate ploi torențiale.
În ceea ce privește vremea din București, vineri, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura minimă va fi de 16 și 18 grade.
În continuare vremea se va menține caldă pentru ultima decadă a lunii, dar va deveni instabilă. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și în prima parte a nopții, când probabilitatea pentru vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial, va fi ridicată.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade.
Inundații în mai multe județe din țară
De cealaltă parte, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis o alertă de Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până duminică dimineaţa, în 14 județe ale țării
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 septembrie, ora 6:00 – 27 septembrie, ora 10:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi niveluri pe râurile din bazinele hidrografice:
- Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare)
- Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud)
- Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor)
- Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare)
- Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad)
- Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad)
- Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj)
- Târnava Mare – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sighişoara (judeţele: Mureş, Sibiu şi Alba)
- Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad)
- Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).
Fenomene hidrologice similare sunt prognozate şi pe:
- Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Răcari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj)
- Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş)
- Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea)
- Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa)
- Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava)
- Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ)
- Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău).
INHGA menţionează faptul că atenţionarea emisă vineri vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi Argeş.