Românii care călătoresc cu trenul ar putea plăti un preț mai mare pentru bilet în următoare perioadă. CFR Călători a făcut o solicitare în acest sens. Astfel, dacă aceasta va fi aprobată de Ministerul Transporturilor, biletele de tren s-ar putea scumpi la 1 iulie

Menționăm că solicitarea a venit de la CFR Călători, iar guvernul trebuie să dea o hotărâre în acest sens. În ceea ce privește suma pe care călătorii ar urma să o plătească de la data de 1 iulie, în solicitarea înaintată guvernului, compania nu precizează procentul cu care să se majoreze costul biletelor pentru călătoria cu trenul.

Pe de altă parte, ultima majorare a fost făcută în 2013, și atunci a fost diferențiată, cea mai mare fiind de 10%, deci există posibilitatea ca și în acest an să fie vorba despre o majorare similară.

Referitor la motivele care au dus la această majorare, conform motivației venite din partea CFR, este vorba despre creșterea costurilor cu combustibilul și energia electrică. Mai exact, compania susține că va avea cheltuieli cu 200% mai mari pentru energia electrică. Totodată, compania susține că și cheltuielile cu întreținerea vagoanelor vor fi mai mari.

Cât ar urma să coste biletele de tren

Decizia finală este însă luată de Ministerul Transporturilor. De asemena, tot Ministerul va stabili și procentul de creștere a prețului biletelor de tren.

Nu este prima oară când se vorbește despre o astfel de scumpire. În vara anulu trecut, directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante anunța că este nevoie de o majorare de prețuri, în contextul în care tarifele sunt aceleași din 2013, deși inflația s-a modificat.

El declara atunci că a fost înaintată o solicitare în acest sens, amintind totodată că așteaptă o decizie de la Minister.

„Nu e atributul CFR Călători să stabilească politica de tarife, dar trebuie să ţinem cont că aceste tarife datează din 2013. Dacă ne uităm un pic doar la rata inflaţiei din 2013, probabil că se va umbla la aceste tarife, dar, repet, nu este atributul CFR Călători. Dacă ministerul va decide că tarifele se vor majora, vom accepta majorarea.

Ce pot să vă spun este că toţi operatorii feroviari de călători, indiferent de capital de stat sau privat, au solicitat acest lucru. S-au purtat discuţii, a existat o şedinţă a tuturor operatorilor de călători, minuta şedinţei a fost transmisă ministerului, dar, repet, nu este atributul nostru. Am arătat oportunitatea. Noi am arătat doar că rata inflaţiei în ultimii trei ani a fost de peste 16%, urmând ca ministerul să decidă”, a declarat Vizante.