ING, Bancpost şi BCR, trei dintre cele mai importante bănci din România, au majorat recent dobânzile la creditele de nevoi personale în lei, arată o analiză capital.ro bazată pe datele portalului www.conso.ro. Astfel, Dobânda Anuală Efectivă la creditele de nevoi oferite de cele trei bănci a crescut cu până la 4% faţă de finalul lunii august a acestui an.
Împrumuturile Bancpost presupun un DAE de 20,10% pe an, faţă de 16,3% în august, ING a operat o majorare cu aproape două procente până la 18,05% în timp ce BCR, liderul pieţei bancare din România, a crescut costurile totale ale creditului Divers în lei de la 19,5% la 23,05%. De altfel, tendinţa de creştere a dobânzilor la împrumuturile în lei putea fi observată încă din luna septembrie, după cum arată datele globale centralizate de Banca Naţională a României.
Mişcarea este cu atât mai interesanta cu cât vine cu puţin timp înaintea implementării noului regulament BNR privind creditele pentru populaţie. Documentul, ale cărui prevederi vor intra în vigoare cel târziu la jumătatea lunii decembrie, desfiinţează practice împrumuturile de nevoi în alte valute decât leul. Astfel băncile vor fi obligate să ia în consideraţie la calculul solvabilităţii clienţilor un curs de schimb cu 35,5% mai mare decât cel din data solicitării, o dobândă cu 0,6% peste cea curentă dar şi venituri ale solicitantului cu 6% mai mici decât cele justificate prin documente.
În acest fel, împrumuturile în lei vor deveni singura variantă cât de cât accesibilă pentru un credit de nevoi personale.
Dacă e puţin măcar să fie scump

O posibilă explicaţie pentru creşterea dobânzilor o aduce Anca Bidian, directorul Kiwi Finance, cel mai important broker local de credite. “Este posibil ca unele bănci să apeleze la o consolidare a veniturilor din creditare. Adică, văzând că au o cerere foarte mică, unele bănci se mulţumesc să vândă mai puţin, dar mai scump (cu marjă de dobândă mai mare), decât să scadă dobânzile şi să aştepte creşterea cererii. 
În ceea ce priveşte segmentul creditelor de nevoi personale cu garanţie ipotecară, care sunt acordate în majoritatea lor în euro, dobânzile practicate sunt de 7-8-9%. În general, băncile chiar fac eforturi să crediteze, fiind presate să-şi atenueze rata de neperformanţă care creşte de la o lună la alta. „, spune Bidian. În opinia acesteia, datele globale prezentate de BNR nu sunt atât de relevante din cauza “strategiei” pe care anumite bănci preferă să o adopte pe timp de criză. “BNR comunică dobânzile medii din piaţă, dar acestea nu sunt relevante în scopul radiografierii pieţei.
Noi vedem însă dobânzile practicate de băncile care chiar creditează, acestea fiind relevante pentru cineva care vrea să ia un împrumut. Băncile care nu au doresc să crediteze, cotează sus şi strică media pieţei. Spre exemplu, la creditele pentru achiziţii de locuinţe dobânzile se înscriu într-un interval foarte larg, între 6% şi 12%. Când faci media, poate să-ţi reiasă că au crescut. În realitate, dobânzile nu au crescut, mai tot anul fiind promoţii din partea băncilor care sunt angajate cu adevărat să acorde astfel de credite,  la dobânzi de 6%-7%.  Chiar şi la creditele de nevoi personale negarantate (aşa-zisele credite de consum), băncile au avut promoţii pe tot parcursul anului.”, arată directorul Kiwi Finance.