Astfel, CGMB urmează să decidă în ce priveşte majorarea tarifelor de exploatare a parcajelor aparţinând domeniului public şi/sau privat al municipiului Bucureşti, existând şi o diferenţiere a acestora în funcţie de trei zone.
SE SCUMPESC parcările din București. Tarifele pot ajunge și la 10 lei/oră!
Familiile care împlinesc 25 de ani de căsătorie urmează să primească o diplomă de onoare şi un premiu de valoare de 1.000 de lei, conform unui alt proiect de hotărâre. Pentru familiile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, valoarea premiului va fi de 1.500 de lei, iar pentru familiile care împlinesc 75 de ani de căsătorie, 3.000 de lei.
Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei va fi conferit preşedintelui Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, pentru contribuţia la promovarea valorilor culturii şi civilizaţiei româneşti, conform unei alte propuneri.
Consilierii municipali vor dezbate şi Planul Integrat de Calitate a Aerului, care prevede măsuri pentru reducerea emisiilor în traficul rutier, pentru reducerea emisiilor din încălzirea în sectorul rezidenţial şi instituţional şi pentru reducerea emisiilor din procesul de eroziune eoliană.
Un al proiect vizează preluarea de către Municipiul Bucureşti a documentaţiei tehnico-economice pentru 51 de blocuri din Sectorul 6 şi 11 blocuri din Sectorul 4, în vederea înscrierii în Programul local multianual privind creşterea performanţei energetice.
Urmează să fie supuşi aprobării şi indicatorii tehnico-economici aferenţi realizării a trei trasee de biciclete în zona centrală. Primul traseu include: Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare – şos. Mihai Bravu. Al doilea traseu este: Calea Victoriei – bd. Regina Elisabeta – bd. M. Kogălniceanu – Splaiul Independenţei. Al treilea traseu este: bd. Libertăţii – bd Unirii – bd. Decebal – bd. Basarabia.
Consilierii municipali urmează să dezbată şi un proiect în baza căruia vor fi demarate procedurile de achiziţie a şase terenuri în suprafaţă totală de 33.715 mp, situate pe străzile Giuseppe Verdi nr. 2 Bis şi Gheorghe Ţiţeica nr. 143-147, Parc Verdi.
Pe ordinea de zi a fost înscris şi un proiect care prevede acordarea susţinerii financiare pentru lucrări de reabilitare structural-arhitecturală a anvelopei clădirii Palatului Universităţii. Finanţarea se va face astfel: 50% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale sub formă de grant; 50% din bugetul local cu recuperarea sumelor în condiţiile legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.
De asemenea, Municipalitatea urmează să lanseze un program pentru conservarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural imobil, indiferent de proprietar. Programul multianul ‘Preţuim patrimoniul’ este dedicat anului 2018 – anul european al patrimoniului cultural.
În baza altui proiect, elevii bucureşteni care obţin media generală 10 vor primi premii în cuantum de 1.000 de lei, iar cei care au media generală între 9,5 – 9,99 şi nota zece la purtare vor beneficia de premii de 400 lei. Totodată, se vor acorda şi Premiile Primăriei Capitalei pentru performanţă, în cuantum de 600 de lei fiecare. Aceste granturi vor fi oferite pentru premierea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu rezultate deosebite în domeniul performanţelor şcolare sau în domeniul incluziunii.
Totodată, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va achiziţiona tehnologie avansată de eliminare a infecţiilor nosocomiale din spitale cu ajutorul roboţilor, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Proiectul se va derula prin Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Victor Babeş’ şi va avea un buget de 159.000 de euro plus TVA.
Conform altei propuneri, copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Bucureşti ar putea beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic. Proiectul ‘Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti’ urmează să se deruleze prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ‘Prof. dr. Dan Theodorescu’. Bugetul total alocat ar urma să fie de 925.000 de lei.
De asemenea, aproximativ 130 de femei şi 170 de bărbaţi diagnosticaţi cu cancer ar putea beneficia gratuit de congelare de ovocite şi, respectiv, spermă, pentru o perioadă de cinci ani. Proiectul ‘Newborn – Oncofertilitate’ urmează să beneficieze de un buget de 879.991 lei şi va fi derulat prin Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie ‘Prof. dr. Panait Sîrbu’. AGERPRES