Consiliul de Administrație al companiei se vede nevoit să reducă din pierderi prin orice mijloace. Sunt analizate o serie de măsuri, printre care se află și cea a scumpirii cartelei de metrou, conform documentului obținut de Digi 24.
Este luată în discuție inclusiv o tăiere a sporurilor pe o perioadă determinată pentru angajați.
Metrorex scumpește cartela de metrou. Ministrul Transporturilor s-a pronunțat deja pe chestiune
Scumpirea cartelelor de metrou în acest an este tot mai mult o certitudine. Șefii Metrorex analizează posibilitatea unei creșteri a tarifelor începând cu luna iunie.
Alte măsuri analizate pentru a diminua pierderile companiei sunt: reducerea cu 18% a salariilor timp de 4 luni, de fapt o suspendare din mai și până în august a majorării lor, și blocarea angajărilor, excepție făcând posturile care țin de siguranța circulației.
Ultima creștere de preț a fost în martie 2015. Atunci, prețul unui cartele cu 2 călătorii s-a scumpit cu un leu, iar prețul unui abonament lunar cu călătorii nelimitate a crescut cu 10 lei.
Despre o posibilă majorare a prețului călătoriei cu metroul, ministrul Transporturilor a vorbit încă de acum o lună.
Majorarea prețului cartelelor este o soluție la îndemână pentru a strânge mai mulți bani în vistieria companiei, în condițiile în care Metrorex nu poate miza pe creșterea numărului de călători.
Reducerea pierderile din bugetul companiei
”Dacă ne uităm la inflație, ar trebui măcar o ajustare în zona asta. Nu va umple acea gaură de care vorbim, dar ca o estimare, cifrele sunt aproximative, la o creștere de 20 la sută în zona tarifară, în medie, se poate ajunge la 50 de milioane de lei în plus pe an, ceea ce ajută, evident pe partea de venituri”, declara Cătălin Drulă, potrivit digi24.ro.
De altfel, compania se așteptă ca numărul călătorilor să fie anul acesta comparabil cu cel de anul trecut. În 2020, au intrat în subteran cu 30% mai puțini călători față de 2019, ca urmare a restricțiilor din pandemie și a telemuncii.
Consiliul de Administrație al Metrorex își dorește să reducă pierderile din bugetul companiei la doar 127 de milioane de lei, fapt imposibil, însă, fără reduceri de cheltuieli.
Astfel, se ia în calcul reducerea cu 18% a lefurilor celor 5.500 de angajați, pentru o perioadă de 4 luni. Ar fi mai mult o suspendare, din mai și până în august, a majorării salariale pe care angajații Metrorex au obținut-o în noiembrie anul trecut. Inițial, se vorbea despre aplicarea unei astfel de măsuri pentru întreg anul 2021. Propunerea a fost, însă, respinsă categoric de sindicate.
Blocarea angajărilor
Se mai discută și despre blocarea angajărilor cu excepția celor pentru posturile care țin de siguranța traficului, precum mecanici de tren, dispeceri sau impiegați de mișcare.
În lipsa unor astfel de măsuri, membrii Consiliului de Administrație atrag atenția că Metrorex riscă să intre în insolvență.
Scumpirea călătoriei cu metroul vine în contextul tensiunilor dintre sindicate, companie și Ministerul Transporturilor. În urmă cu o săptămână, angajații de la metrou au blocat circulația pe toate magistralele, un protest pe care ministrul transporturilor l-a pus și pe seama deciziei de desființare a magazinelor și patiseriilor din stații.
Vineri a expirat ultimatumul dat de șefii Metrorex comercianților și firmei sindicatului care administrează aceste spații și încasează mare parte din banii din chirii. De săptămâna viitoare, am putea asista la demolarea acestor spații.
Scandalul firmei controlate de sindicate
Pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru siguranța călătorilor și a infrastructurii de metrou este unul iminent, spune Metrorex într-un comunicat de presă. Niciunul dintre cele construite după 2010 nu are aviz ISU.
Magazinele, covrigăriile și patiseriile, care împânzesc stațiile de metrou, ar reprezenta obstacole în calea evacuarii în caz de urgență și ar îngreuna accesul la hidranții din subteran.
Contractul încheiat între Metrorex și firma controlată de sindicate, Sindomet Servcom, pentru închirierea celor circa 5.700 de metri pătrați de spații comerciale la metrou a expirat încă din septembrie 2018 și nu a fost reînnoit.
La momentul acela Metrorex încasa 36% din bani. Restul mergea către firma controlată de sindicat.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.