Se schimbă harta Europei?! Anunțul făcut chiar în această seară: Ar putea fi o posibilă soluție

Europa

SURSA FOTO: Dreamstime

Se schimbă harta Europei?! Ucraina ar fi nevoită să renunțe la teritoriile sale ocupate de armata Rusiei pentru a putea adera la Alianța Atlanticului de Nord, conform declarațiilor făcute de șeful de personal al secretarului general al NATO.

Se schimbă harta Europei?! Ucraina ar fi nevoită să renunțe la teritoriile sale

Stian Jenssen, șeful de personal al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit despre aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică, subiect pe care Jens Stoltenberg l-a evitat cu precauție încă de la izbucnirea războiului din Ucraina, spunând mereu că totul depinde de Guvernul de la Kiev, ci nu de părțile terțe.

„Există o mișcare semnificativă în chestiunea viitoarei aderări la NATO a Ucrainei. Este în interesul tuturor ca războiul să nu se repete. Rusia se luptă enorm din punct de vedere militar și pare nerealist să ocupe noi teritorii. Acum, vorbim mai degrabă despre ce reușește Ucraina să recucerească”, a declarat Stian Jenssen în cadrul unui interviu acordat pentru ziarul norvegian VG.

În cadrul acelui interviu, el a fost întrebat dacă Ucraina trebuie să renunțe la teritoriile sale ocupate de armata Rusiei pentru a obține pacea și pentru a intra în NATO.

„Nu spun că trebuie să fie așa, dar asta ar putea fi o posibilă soluție”, a fost răspunsul său.

Ucraina a primit promisiunea unei eventuale aderări la NATO

Declarația sa a fost făcută la câteva zile distanță după ce a avut loc Summitul de la Vilnius (Lituania), unde liderii statelor membre NATO au convenit că Ucraina ar trebui să poată adera la Alianța Nord Atlantică la un moment dat în viitor, însă nu au oferit Guvernului de la Kiev o invitație oficială și nici n-au precizat o dată anume. Țările G7 au prezentat, de asemenea, un cadru internațional pentru securitatea pe termen lung a Ucrainei pentru a consolida apărarea ei împotriva Rusiei și pentru a o descuraja de la viitoare agresiuni.

La scurt timp, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a reiterat opoziția fermă a Kremlinului față de aderarea Ucrainei la NATO, afirmând că acest lucru ar amenința interesele strategice ale țării sale.

„Acest lucru nu va crește securitatea Ucrainei în sine. Și, în general, va face lumea mult mai vulnerabilă. Orice țară are dreptul de a-și îmbunătăți securitatea, dar nu pe cheltuiala altei țări”, a zis el, săptămâna trecută.