Mai exact, de la data menționată, dosarele de acceptare depuse de către persoanele juridice şi dosarele de validare ale producătorilor/dealerilor auto se vor transmite la AFM doar prin intermediul poştei electronice.
În ceea ce priveşte dosarele respinse cu posibilitatea de remediere, documentele necesare completării/clarificării dosarului de acceptare vor fi transmise către AFM tot prin intermediul poştei electronice, în termenul prevăzut de ghid.
Totodată, măsura va fi aplicată și în cazul contestaţii, acestea urmând a fi formulate în scris şi transmise scanat. Pentru producători, cererea de decontare se va semna prin utilizarea semnăturii electronice calificate şi se va transmite prin intermediul poştei electronice la AFM, respectând condiţiile din ghid.
„Având în vedere perioada pe care o traversăm, ne-am dorit simplificarea procesului de validare a producătorilor şi de înscriere a persoanelor juridice pentru programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Fac precizarea că, dosarele vor fi trimise exclusiv prin intermediul poştei electronice, numai începând cu data de 24 iulie 2020”, a declarat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo.
Întreaga procedură care cuprinde modul de transmitere a documentelor, adresele de e-mail prin intermediul cărora se realizează comunicarea informaţiilor necesare, precum şi alte instrucţiuni, urmează să fie publicate pe site-ul www.afm.ro.