Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în februarie 2019 în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanța. Mai mult, la începutul acestei luni, fostul edil a mai fost condamnat la 9 ani și 10 luni în dosarul Polaris, dar această ultimă sentință poate fi atacată cu apel.
La aflarea veștii că Mazăre a fost arestat, Radu Banciu s-a dezlănțuit pur și simplu, în direct pe B1TV. „L-au prins, dragi prieteni, l-au prins și de data aceasta nu e vorba de vreun Marco Pantani ci este vorba de Radu Mazăre pe care în sfârșit autoritățile malgașe l-au săltat. Avem câteva informații și imagini cu acel complex rezidențial creat chiar de Radu Mazăre: o piscină, niște bungalouri. Nimic impresionant”, a comentat Banciu, care nu a ratat ocazia de a-l ironize pe Mazăre.
“Iubita ta lui, creatoare modă în vârstă de 32 de ani, asta e iubita oficială a lui Radu Mazăre care probabil s-a deplasat din gelozie în Madagascar că nu cred că avea nevoie Mazăre de ea, hrănind niște macaci probabil cu resturile de la cină și fostul primar al Constanței înconjurat de populația băștinașă arătând cele două degete ale victoriei, în vremurile în care justiția era departe de el”, a mai spus realizatorul emisiunii Lumea lui Banciu.