Specialiștii ANM au emis prognoza meteo pentru perioada următoare. Așadar, se anunță cod galben de ninsori, îndeosebi în regiunile muntoase. În Transilvania și Oltenia, vântul va sufla puternic.
Meteorologii au emis, miercuri, 1 februarie, o avertizare de cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol, în zona de munte, care va dura până vineri dimineaţă (3 februarie). De asemenea, în Oltenia şi Transilvania, vântul va sufla cu putere.
Îndeosebi ninsorile vor cădea în zona Carpaţilor Occidentali şi în cea din jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali
Conform datelor prezentate de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM), de miercuri (1 februarie), ora 10.00, până vineri (3 februarie) la aceeaşi oră, la munte va ninge, însemnat cantitativ.
Îndeosebi ninsorile vor cădea în zona Carpaţilor Occidentali şi în cea din jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali. Prin acumulare vor fi cantităţi de precipitaţii de peste 30…40 l/mp şi se va depune strat consistent de zăpadă.
„Vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la peste 1700 m, temporar rafalele vor depăşi 80…90 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea scăzută.”, au transmis reprezentanții ANM. De asemenea, specialiștii în meteorologie au anunţat cod galben de intensificări locale ale vântului în Transilvania şi Oltenia.
„Pe parcursul zilelor de miercuri (1 februarie) şi joi (2 februarie), local şi temporar, în Transilvania şi Oltenia vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…65 km/h”, a mai informat ANM. Intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restulteritoriului.
În București, vremea se va încălzi
Dacă la muntea vor cădea ninsori abundente în următoarea perioadă, vremea din București se va încălzi zilele care urmează, deşi în mai multe zone din ţară sunt prognozate ninsori şi viscol. Totul după ciclonul polar care a ajuns şi în ţara noastră săptămâna trecută.
Așadar, în perioada următoare, în Capitală sunt aşteptate temperaturi maxime de până la 9 grade, fiind mică probabilitatea de ninsori sau burniţă.
Vremea se va încălzi față de zilele anterioare, astfel că vor fi temperaturi maxime 7…9 grade și minime de -4…-1 grad. În același timp, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru precipitații slabe mixte va fi redusă.
Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări pe parcursul zilei de joi (2 februarie) când va atinge viteze de 45…50 km/h”, se arată în prognoza meteo ANM pentru Bucureşti.