Directorul ANM Elena Mateescu a spus care este prognoza meteo pentru acest sfârșit de săptămână.
Cod Roșu de ploi torențiale în mai multe județe ale țării
Meteorologul a spus că avertizarea de Cod Roșu va rămâne valabilă până mâine la ora 12:00 pentru județele Mehedinți, Caraș-Severin și zona montană a județelor Gorj și Hunedoara, la fel și avertizarea de Cod Portocaliu ce vizează vestul Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, dar și nordul Orientalilor și vestul Meridionalilor.
„Până mâine la ora 12:00 pentru județul Mehedinți, Caraș-Severin și zona montană a județelor Gorj și Hunedoara rămâne în vigoare avertizarea meteorologică de cod roșu vizează cantități de apă de 50-70 l/m² izolat peste 80l/m² tot până mâine la ora 12:00 rămâne în vigoare și avertizarea meteorologică de cod portocaliu ce vizează partea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, dar și în nordul Orientalilor și vestul Meridionalilor.”, a declarat directorul ANM pentru Antena 3 CNN.
Meteorologii au emis și o avertizare de Cod Galben
Tot mâine până la ora 12:00, rămâne valabilă avertizarea de Cod Galben pentru Crișana, nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei, a mai spus Elena Mateescu.
„În acest interval și în aceste zone vorbim de cantități de apă de 30-40l/m² izolat peste 50 l/m² și tot până mâine la ora 12:00 rămâne în vigoare avertizare meteorologică de cod galben pentru Crișana, nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei, în aceste zone cantitățile de apă fiind de 20-25 l/m² pe intervale scurte de timp, izolat peste 30-40 l/m² vremea rămâne instabilă și în zilele următoare.
Mâine vom actualiza alertele meteorologice din perspectiva duratei și ariei de reprezentativitate”, a adăugat aceasta.
Echipelor ANAR li s-a cerut să rămână mobilizate
Vineri, 16 iunie 2023, comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară, la scurt timp după ce Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis avertizări meteo de vreme rea și atenţionări hidrologice.
De altfel, secretarul de stat pentru Ape, Adriana Petcu, a solicitat echipelor de intervenţie ale Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) să rămână mobilizate.
„Fenomenele de intensitate maximă se produc în ariile în care sunt valabile avertizări de Cod roşu sau Cod portocaliu de cel puţin două săptămâni, şi atunci există un risc crescut de producere a viiturilor deoarece gradul de absorbţie al solului e mult mai scăzut”, a spus el, potrivit unui comunicat de presă.