Se strică vremea în România. Cod portocaliu de ploi și vânt puternic de la ANM

meteo

SURSA FOTO: Dreamstime

Vremea va fi rea în aproape jumătate din țară. Două coduri, portocaliu și galben au fost anunțate pentru ploi și vânt puternic. Mai multe detalii au venit de la ANM.

Vremea continuă să fie una destul de instabilă. ANM a emis joi dimineață avertizări în aproape jumătate din țară. Două coduri, portocaliu și galben, au fost anunțate pentru ploi și vânt puternic.

ANM a spus că, de joi, începând cu ora 20:00 și până vineri la ora 15:00, va fi în vigoare un cod portocaliu. Acesta vizează județul Maramureș. Pe listă se află și în zona montană a județelor: Bistrița – Năsăud, Mureș, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj și Satu Mare. Aici se vor acumula cantități de apă între 50 și 70 de litri pe metru pătrat. Izolat se pot înregistra chiar și peste 80 de litri pe metru pătrat.

Cod galben de ploi anunțat de ANM

De asemenea, va fi valabil un cod galben în Crișana, Maramureș și în nordul Transilvaniei. Aici va ploua. În grupele nordice și centrale ale Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, la început vor fi precipitații mixte, apoi predominant ploi. Acestea vor duce la topirea stratului de zăpadă. Cantitățile de apă vor fi în general de 25 până la 40 de litri pe metru pătrat.

În anumite zone din vest, vântul va avea intensificări cu viteze de 55 până la 60 de kilometri pe oră, iar în întreaga zonă montană înaltă, rafalele vor depăși 80 până la 100 de kilometri pe oră. Intensificări ale vântului vor fi prezente și în alte regiuni ale teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

Vremea în România/SURSA FOTO: ANM

Vremea pentru zilele următoare

Anterior, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a prezentat previziunile pentru zilele următoare. Ea a făcut referire la schimbările în vremea din România.

Potrivit acesteia, pentru ultima zi din toamna anului 2023, perspectivele termice indică o temperatură normală pentru această perioadă. Vor fi maxime între 0 și 8 grade Celsius în întreaga țară. De asemenea, se anticipează precipitații, mai ales în regiunile joase de relief. Se întâmplă, în special în zonele de vest, nord, centru și est ale țării.

Temperaturi ridicate în prima zi de iarnă

Șefa ANM a indicat că la munte sunt prognozate posibile precipitații mixte. Ea a spus că prima zi din iarna anului 2023-2024 va fi caracterizată de o vreme mai caldă. Temperaturile maxime atunci vor fi în jurul valorilor de 8 până la 18 grade Celsius.

Pentru București, vremea va fi frumoasă. Se preconizează o temperatură maximă în jurul valorii de 15 grade Celsius. Totuși, există posibilitatea de precipitații, în special în regiunile intracarpatice, în zona nordică și estică. La munte, acestea ar putea fi sub formă de ploaie, iar la altitudini mai mari, precipitații mixte.