Dacă de Înviere, vremea a fost bună, în zilele următoare românii au avut parte de un Paște ploios. Și marți, vântul mai are unele intensificări la munte şi în ţinuturile sudice, iar maximele pleacă de la 10 grade în Bucovina şi în estul Transilvaniei şi ajung la 19 grade în Crișana.
În Dobrogea şi Bărăgan se arată puţin soarele, dar mai pe seară şi la noapte apar averse consistente şi se pot strânge 20 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul rămâne destul de insistent, iar temperaturile urcă până la 17-18 grade.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim atmosferă schimbătoare, înnorări, condiţii de ploaie şi vânt activ. Se mai încălzeşte faţă de luni. Maximele ajung la 16-17 grade, iar la noapte o să plouă destul de mult.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi cam mohorâtă, cu ploi în unele zonele şi temperaturi modeste. Vor fi 10 grade la Suceava şi cel mult 14 grade în Bacău şi în Iaşi.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme mai bună. Se arată trecător soarele, dar mai apar şi câteva reprize de ploaie pe parcursul zilei. În Transilvania va fi mai răcoare, dar în Maramureş se vor atinge 16-17 grade.
În ţinuturile vestice avem o zi mai plăcută în Crișana, pe unde se vor atinge 18-19 grade. În rest, va domina atmosfera închisă; o să plouă şi se răceşte faţă de luni. Maximele se opresc pe la 14 grade.
În Transilvania cerul rămâne acoperit toată ziua. Continuă să plouă, iar pe crestele Carpaţilor sunt condiţii de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile scad faţă de ziua trecută şi vor fi cel mult 12-13 grade, transmite ANM.
În zona montană, avem chiar lapoviță și ninsoare
În Oltenia avem o zi tare neplăcută, cu înnorări persistente şi ploi. Vântul continuă să agite atmosfera, iar temperaturile se menţin la valori scăzute pentru acest moment al anului. Maximele ajung cu greu la 12-13 grade.
Şi în ţinuturile sudice găsim vreme mai rece decât ar trebui şi până la 15-16 grade în termometre. Ploile apar mai ales în orele serii. Vor fi şi descărcări electrice, iar la noapte se pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat.
În Bucureşti, o să mai plouă puţin dimineaţa, iar pe seară şi la noapte sunt anunţate averse mai serioase. Vântul rămâne destul de insistent şi atinge viteze de 40…45 Km/h. Maxima se opreşte la 16 grade, iar minima ajunge pe la 9 grade.
La munte se face mai frig decât luni. Avem atmosferă închisă şi mai multe reprize de ploaie. Trecător se intensifică şi vântul, iar în zona montană înalta apar precipitaţii sub formă de lapoviţă, chiar ninsoare.
Prognoza pentru zilele următoare
În Bucureşti, miercuri avem încă o zi mohorâtă şi rece, cu cel mult 16 grade pe la amiază. Mai vin câteva reprize de ploaie, iar mâine noapte este posibil să apară ceața.
Joi se arată soarele şi se face mai cald. De fapt, ajungem la normal cu temperaturile şi se ating vreo 19 grade. Spre seară apar câteva ploi de scurtă durată, posibil însoţite de fenomene electrice.
Ziua de vineri ne-aduce atmosferă schimbătoare, înnorări, un pic de vânt şi câteva reprize de ploaie. Maxima se opreşte pe la 17 grade.
La munte, miercuri rămânem cu atmosferă închisă. Vin alte ploi, iar în masivele sudice se pot acumula 20 de litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile cresc uşor faţă de marți, iar vântul bată mai tare în zona montană înaltă.
Ziua de joi aduce vreme instabilă şi mai multe perioade cu înnorări şi averse. Se arată trecător şi soarele, iar pe creste se menţin condiţiile de lapoviţă şi ninsoare.
Şi vineri se adună norii, iar după-amiaza şi seara mai vin ceva averse, îndeosebi în masivele sud-vestice. Vântul are intensificări în zona montană înaltă, iar temperaturile ajung la normal.