Astăzi, 3 martie, maximele vor varia între 4 grade în Bucovina și 14 grade în nord-vestul țării.

Prognoza meteo ANM pentru vineri, 3 martie. Vremea pe regiuni

În Dobrogea și Bărăgan, vor exista înnorări, posibil ploi slabe izolate, iar maximele vor ajunge până la 9 grade.

În sudul Moldovei și în nordul Munteniei, atmosfera rămâne închisă, iar dimineața sunt condiții de ceață. În Focșani, temperaturile vor atinge 10 grade Celsius.

În nordul Moldovei și în Bucovina va fi înnorat, însă nu s-au anunțat precipitații. Se va încălzi și în această parte a țării, maximele ajungând până la 10 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș va fi mohorât, iar temperaturile vor putea ajunge până la 14 grade Celsius.

În vestul țării, vremea va fi închisă, se mai răcorește puțin, iar maximele vor atinge 11 grade la Oradea.

Dimineața, va fi ceață în anumite părți ale Transilvaniei. Mai târziu, vor fi înnorări persistente, posibil va și ploua puțin, iar în zonele de munte va fi lapoviță. Maximele vor ajunge până la 10 grade.

Atmosfera este închisă și în Oltenia. Dimineața va fi ceață, există posibilitatea să plouă, iar temperaturile vor ajunge până la 10 grade Celsius, transmite ANM.

În sudul țării va fi, de asemenea, înnorat, cu ploi slabe, sporadice. Totuși, se încălzește, temperaturile ajungând până la 10 grade în zonele deluroase.

Vremea în Capitală

În București, atmosfera rămâne închisă, cu ploi slabe, iar temperaturile vor mai crește puțin.

Maximele vor atinge 8-9 grade la prânz, valori normale pentru această perioadă.

Cum va fi vremea la munte

La munte, cerul va fi noros și vor apărea precipitații slabe, sub formă de lapoviță.

Vântul va avea unele intensificări în Carpații Orientali, iar temperaturile vor fi asemănătoare cu cele înregistrate joi.

Cum va fi vremea în următoarele zile?

6 – 13 martie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud- estul extrem al țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, dar și local deficitare în cele estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

13 – 20 martie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice și în zona montană aferentă, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

20 – 27 martie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

27 martie – 3 aprilie
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.