Se strică vremea! Meteorologii anunță ploi şi ninsori până duminică dimineaţă
Se strică vremea în apropiere de Sfântul Crăciun! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo valabilă de vineri, de la ora 18:00, până duminică, la ora 10:00. Se vor înregistra precipitații moderate, ninsori și un strat de zăpadă în zonele montane, iar vântul va fi mai puternic.
În această perioadă, va ploua aproape în toată țara. În Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte (ploaie și ninsoare), iar în zonele montane va ninge. În restul țării, vor fi mai ales ploi.
Începând de sâmbătă seara (21 decembrie 2024), în estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, va ninge sau va fi lapoviță. Se vor aduna cantități de apă între 10 și 20 de litri pe metru pătrat. În anumite zone, va exista riscul de polei și gheață. Vântul va fi mai puternic în regiunile vestice, estice și sud-estice, cu viteze de 40-50 km/h.
Cod Galben de vânt puternic, ninsori viscolite și polei
De asemenea, a fost emis un Cod Galben pentru intensificări ale vântului, valabil de sâmbătă, de la ora 3:00, până duminică la ora 10:00, în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea. Vântul va atinge viteze de 55-70 km/h în județele Galați, Brăila și parțial în Vrancea și Buzău.
Un alt Cod Galben, de data aceasta pentru ninsori viscolite și polei, va fi valabil de sâmbătă, de la ora 20:00, până duminică, la ora 10:00, în județele Tulcea și Constanța, precum și în jumătatea estică a județelor Ialomița și Călărași. În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 decembrie), în aceste județe va ninge viscolit și se va forma polei și ghețuș.
În perioada Codului Galben, fenomenale meteorologice, cum ar fi vânt puternic, ploi, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei și ceață, pot fi periculoase temporar pentru anumite activități, dar sunt fenomene obişnuite pentru perioada sau zona respectivă.
Cum va fi vremea în Capitală?
În București, de vineri, de la ora 18:00, până duminică, la ora 10:00, vremea va fi mai rece și închisă. Va ploua slab din când în când, iar vântul va mai bate cu intensificări de 40-45 km/h. Temperatura va fi în jur de 5-6 grade ziua și 2-3 grade noaptea.