Anul 2020 a fost un an cu totul și cu totul diferit atât pentru profesori, elevi cât și pentru părinți. Pandemia de coronavirus a dus la închiderea școlilor în primele luni ale acestui an, iar acum, odată cu începerea noului an școlar, elevii trebuie să respecte reguli stricte.

Pe lângă acest lucru, elevii se vor bucura de o nouă zi liberă, în care cursurile școlare vor fi suspendate. Este vorba despre ziua de 5 octombrie, Ziua Educației.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Roxana Cercel, a declarat pentru Agerpres că elevii din Bucureşti nu vor face cursuri luni, de Ziua Mondială a Educaţiei.

„Luni, în Bucureşti, conform Contractului colectiv de muncă, este zi nelucrătoare”, a spus Cercel.

Totodată, aceasta a mai adăugat că nici luni nu se vor face nici cursuri online.

Ziua Educației este sărbătorită de peste 25 de ani

Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994.

Aceasta a fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.

Pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial. De asemenea, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor. Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, care se împart între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor. Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).

În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial).

În anul 2017, când s-au împlinit 20 de ani de la „Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior”, Ziua mondială a educaţiei a fost sărbătorită sub sloganul „Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”, reluând tema din 2015.

În ţara noastră Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”).