Vestea serii despre aceste pensii! Mai au la dispoziție câteva zile. Este obligatoriu

Românii care au ales să se pensioneze în străinătate trebuie să știe că mai au la dispoziție câteva zile pentru a depune actele necesare, cu scopul de a beneficia de acest venit. Concret, ei trebuie să trimită, anual, până la data de 31 decembrie, un certificat de viață. Dacă nu vor face acest lucru, atunci nu vor beneficia de pensia din străinătate.

În ultimul an, numărul pensionarilor care s-au stabilit în afara României a crescut cu un sfert. Din cei cinci milioane de pensionari, sub 2% primesc pensie din străinătate. De asemenea, cei mai mulți sunt în Germania, Ungaria, Spania și Canada.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) vine cu mai multe detalii cu privire la pensiile internaționale, precizând că, în cazul în care pensionarii domiciliază pe teritoriul unui alt stat membru, aceștia trebuie să depună cererea de pensie la instituția de asigurări sociale de la locul de domiciliu, care va face toate demersurile către instituţia competentă din România, nefiind necesară deplasarea pensionarilor în România, în acest scop.

De asemenea, CNPP a venit cu detalii legate de plata contribuțiilor la pensie pentru cei care au lucrat în trecut în România și acum lucrează integral pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.

”În perioada în care lucraţi în mod legal pe teritoriul altui stat membru, nu este necesar să rămâneţi asigurat în sistemul public de pensii din România prin încheierea unui contract de asigurare facultativă cu casa teritorială de pensii de la locul de domiciliu sau de reşedinţă, având în vedere principiul totalizării perioadelor de asigurare la acordarea drepturilor de pensie. Totuşi, dacă aţi făcut acest lucru, veţi beneficia de valorificarea contribuţiilor aferente asigurării facultative în România la stabilirea drepturilor de pensie de către casa teritorială de pensii competentă”, arată Casa Națională de Pensii Publice.

Modalitatea prin care se poate transfera o pensie în străinătate

Nu în ultimul rând, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a publicat pe site-ul oficial procedura de transfer a drepturilor de pensie în străinătate. Potrivit instituției, procedura presupune deschiderea unui cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu (nu este necesară deschiderea contului la o bancă apartinând Grupului Citi, dar această optiune poate conduce la achitarea unor taxe de transfer bancar mai reduse) și comunicarea detaliilor bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea si adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde e cazul, precum și numărul de cont internațional bancar) către instituția plătitoare (casa teritorială de pensii in evidența căreia se află dosarul de pensie) prin intermediul declarației de transfer.

Declarația de transfer in străinătate a drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii, insoțită de documentul care confirmă detaliile bancare și de copia actului de identitate al titularului care atestă domiciliul său actual se pot depune direct de catre titularul drepturilor sau prin mandatar desemnat cu procură specială în acest sens, la sediul casei teritoriale de pensii in a cărei evidență se află dosarul de pensie.     De asemenea, aceste documente pot fi expediate cu poșta, la sediul casei teritoriale de pensii sau prin e-mail (scanate) transmise la adresa electronică oficială a casei teritoriale de pensii, postată de instituția menționată pe site-ul acesteia.