Germania a suspendat acordul Schengen

Măsuri mai stricte de verificare vor fi implementate la granițele nordice și estice ale Germaniei. Verificări ale vehiculelor vor fi efectuate pentru cele care provin din Danemarca, Ţările de Jos și Franţa.

Guvernul german a declarat că, începând cu 16 septembrie, spațiul Schengen va fi suspendat. Obiectivul principal este reducerea imigrației clandestine și întărirea securității interne.

Ministerul de Interne a detaliat că, pentru următoarele 6 luni, vor fi implementate controale la frontierele cu Franța, Luxemburg, Olanda, Belgia și Danemarca.

Aceste controale se vor adăuga celor existente deja la frontierele cu Polonia, Cehia, Austria și Elveția.

Guvernul a declarat că scopul noilor controale este să îmbunătățească securitatea națională, însă aceste măsuri au fost criticate de cei care consideră că ele contravin principiilor Zonei Schengen.

germania
SURSA FOTO: pixabay.com

Planul Germaniei pentru migranți

Agenția EFE a raportat că, joi, ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a prezentat în camera inferioară a parlamentului din Berlin un plan destinat combaterii migrației ilegale.

Acest plan include:

  • măsuri de securitate
  • restricții pentru serviciile acordate solicitanților de azil
  • promisiunea unor acțiuni menite să faciliteze expulzarea migranților

Planul guvernului condus de Olaf Scholz, care urmează să fie dezbătut pentru prima dată joi în Bundestag, prevede că solicitanții de azil vor pierde protecția oferită de statul german dacă călătoresc în țările lor de origine pentru vacanță.

Totuși, refugiații din Ucraina beneficiază de excepții de la această regulă.

Migranții vor pierde dreptul de azil în cazul în care sunt condamnați pentru infracțiuni grave, inclusiv antisemitism sau rasism.

Germania, steag
SURSA FOTO: Dreamstime

Migranții, ”expediați” în alte țări UE

Inițiativa guvernului vizează, de asemenea, accelerarea procesului de expulzare a solicitanților de azil din Germania care au fost înregistrați în alte țări ale UE, conform Regulamentului Dublin.

Migranții în cauză vor avea dreptul la prestații sociale în Germania doar timp de 15 zile.

După această perioadă, prestațiile vor fi limitate la acoperirea cheltuielilor de bază, inclusiv cazarea, hrana și igiena.

Nancy Faeser a afirmat în Bundestag că acest pachet de securitate răspunde promisiunii fundamentale a unui stat democratic de a proteja libertatea cetățenilor.

Declarația a fost făcută în cadrul intervenției care a deschis dezbaterea parlamentară asupra măsurilor de securitate necesare după atacurile cu caracter islamist din orașele Mannheim și Solingen.