Ca urmare a derapajelor incalificabile şi inacceptabile consemnate în Parlamentul României săptămâna trecută, cu prilejul conferinţei de presă susţinute de doi membri ai Guvernului în contextul dezbaterilor pe tema desfiinţării Secţiei speciale, USR PLUS depune un proiect de lege prin care să fie introduse sancţiuni mai dure pentru parlamentarii care au un comportament injurios. Pe modelul sancţiunilor pentru votul cu mai multe cartele, parlamentarii care adresează injurii altor parlamentari sau demnitari ar urma să fie sancţionaţi cu reducerea drastică a indemnizaţiei. De asemenea, USR PLUS a depus o sesizare la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pe numele deputatului AUR Dan Tanasă.
„Am văzut zilele trecute cum acţionează extremiştii în Parlament. Am văzut înjurături şi jigniri care nu îşi au locul niciunde, cu atât mai puţin în clădirea Parlamentului. Ştiu că aceşti indivizi nu se vor opri aici şi, de aceea, este nevoie de noi sancţiuni. Nu putem tolera comportamentul de maidan afişat zilele trecute. Iar social-democraţii, dacă vor să dovedească că s-au rupt de mesajele lui Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu şi Serban Nicolae, trebuie să înceteze orice colaborare cu extremiştii din AUR. Am văzut până acum o alianţă strânsă între PSD-AUR în Parlament, însă, ca în orice stat civilizat, astfel de partide trebuie izolate, nu încurajate”, declară Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor.
Aceste derapaje nu pot rămâne nesancţionate
„Discursul urii este tot mai prezent în spaţiul public. Din păcate, exponenţii discursului extremist care până mai ieri erau ignoraţi, astăzi au primit o platformă, direct în Parlamentul României. O mână de oameni au profitat de o criză sanitară globală şi, după un an de nesiguranţă, conspiraţii şi fake news-uri, au ajuns în Parlament. După ce am fost jignit şi agresat de prietenul lui Pleşoianu, fiorosul Dan Tanasă, a urmat un nou val de jigniri şi ameninţări, de data asta de la fanii lui. Vedem ce s-a întâmplat câteva zile mai târziu, cu Maia Morgenstern şi actorii de la Teatrul Evreiesc. Aceste derapaje nu pot rămâne nesancţionate”, precizează deputatul USR PLUS Silviu Dehelean, iniţiator al proiectului de lege.
Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în sensul ca la art. 52 să se introducă o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:
„f) reţinerea din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului a unei sume reprezentând diferenţa dintre aceasta şi valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru o perioadă de maxim trei luni.”
Abaterile ar urma să fie sancționate cu reducerea indemnizației
Pe forma actuală a legislaţiei, comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui demnitar în şedinţele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de parlamentar, pot fi sancţionate cel mult cu avertisment scris. Or, este evident că această sancţiune este una mult prea blândă faţă de gravitatea faptelor săvârşite, iar existenţa ei nu este de natură, aşa cum s-a dovedit în mod concret, să descurajeze săvârşirea de astfel de fapte descalificante.
Prin noul paragraf propus a fi introdus în Statutul deputaţilor şi al senatorilor, sancţiunea maximă pentru parlamentarul care s-ar face vinovat de un comportament injurios sau calomniator ar fi de reducere a indemnizaţiei până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară. Sancţiunea pecuniară ar putea fi pentru cel mult trei luni.
Abaterile ar urma să fie constate de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori la sesizarea unui deputat sau senator.
De asemenea, în contextul incidentului din 24 martie din Parlament, deputatul USR PLUS Silviu Dehelean a depus o sesizare împotriva deputatului AUR Dan Tanasă, care a dovedit un limbaj inacceptabil şi o atitudine dezonorantă pentru calitatea deţinută.
USR PLUS consideră că lipsa unei sancţiuni în cazul acestuia ar avea un efect încurajator pentru reiterarea unui comportament grobian de genul celui constatat săptămâna trecută.
Nu în ultimul rând, USR PLUS cere oficial AUR să îl schimbe pe Dan Tanasă din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse, funcţie în care extremiştii nu îşi au locul.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea