Acordul cu PNRR prevede ca autoritățile să adopte amendamente la legea pensiilor speciale, astfel încât să nu se piardă suma agreată cu Comisia Europeană, de un miliard de euro.
O categorie de pensii care trebuie reglementate este cea a pensiilor magistraților, care după cum se știe sunt o categorie aparte. Deși admit că reforma pensiilor lor, pe care le consideră de serviciu nu speciale, este necesară, magistrații țin cu dinții de beneficii.
Luna trecută, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, într-o scrisoare deschisă, ca reforma legii pensiilor de serviciu să păstreze unele dintre prevederile actuale pentru magistrați. De exemplu aceea ca pensia de serviciu să rămână la 80% din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporuri. Instituția a avertizat că unele schimbări ar putea duce la pensionarea magistraților.
CSM afirmă că reglementarea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată prin prisma specificului activităţii judecătorilor și procurorilor, care impune acestora obligaţii şi interdicţii stricte, precum și responsabilități şi riscuri sporite care nu se regăsesc la alte categorii profesionale.
Ministrul Justiției a deschis cutia Pandorei
Invitatul jurnaliștilor Robert Turcescu și Dan Andronic în podcastul HAI România a fost Cristian Terheș, unul dintre puținii europarlamentari români care ia poziție față de anumite proiecte de la Bruxelles care sfidează interesele țărilor membre. Politicianul ales pe listele PSD, dar trecut între timp în grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni a dezvăluit, printre altele, prejudiciile pe care le-a adus ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, României în relația cu Uniunea Europeană. Astfel, a subliniat Cristian Terheș, ministrul Justiției pledează ca legea Curții Europene de Justiție (CJUE) să prevaleze în fața deciziilor CCR (Curtea Constituțională din România).
În acest context, a observat invitatul, legile României nu mai trebuie respectate și nici Constituția. „Se tot vorbește de tăierea pensiilor speciale la magistrați. Eu am zis așa: dacă pentru cei din justiție, Constituția și deciziile Curții constituționale – care după Constituție sunt obligatorii – devin opționale, înseamnă că opționale sunt deciziile Curții Constituționale și pentru puterea executivă și legislativă. Deci puteți ignora deciziile alea care spun că nu poți tăia pensiile la magistrați, păi tăiați-le”, a observat Cristian Terheș.
Efectul pervers al legii susținute de Predoiu
„Tu zici că de fapt Predoiu și Guvernul României văd că efectul pervers al acestei hotărâri este că vor putea să taie pensiile magistraților?”, l-a chestionat jurnalistul Dan Andronic pe invitatul său.
„Nu asta au avut ei în cap, dar când ai deschis o cutie a Pandorei ți se deschide orice. Evident (că pot tăia pensiile). Mai este o problemă și am spus-o din 2015. În momentul în care Iohannis și USR atacau Curtea Constituțională, garantul supremației Constituției în România este Curtea Constituțională”, a replicat europarlamentarul.
Se deschide poarta spre autonomia unor regiuni?
O altă implicație a acestei legi este că permite autonomia regiunilor României, a mai observat Dan Andronic comentând afirmațiile politicianului invitat în studioul EVZ-Capital.
„Hai să vă dau un exemplu, ai un referendum regional sau pe o anumită zonă de autonomie. Că poți cu Consiliul Județean. Acel referendum va trebui validat de Curtea Constituțională, care o să spună că nu-i valid. Cei care au organizat referendumul se duc în instanță și judecătorul ce zice? Se elimină de la aplicare decizia Curții Constituționale și se recunoaște chestia aia (n.red. – una din legile europene care reglementează autonomia în statele membre). Ți-a spart suveranitatea și integritatea României?”, a observat Terheș.
„Prin această decizie se poate ajunge la autonomia unor regiuni din România”, a conchis jurnalistul Dan Andronic.
Emisiunea integrală de tip podcast cu Cristian Terheș poate fi vizionată AICI