Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că jalonul 215 din PNRR spune două lucruri esenţiale pentru pensiile speciale. Prima condiţie este sustenabilitatea, iar a doua condiţie este legată de contributivitate.

„În situaţia în care noi nu ajungem la o soluţie cu Comisia Europeană, există mecanismul plăţilor parţiale şi aici sigur ne poate costa usturător, sume de ordinul sutelor de milioane de euro dacă nu ajungem la validarea acestui jalon în relaţia cu Comisia Europeană”, a adăugat el.

„Pot să vă confirm conţinutul jalonului 215 din PNRR pe care îl ştiu pe de rost şi care spune două lucruri esenţiale pentru pensiile speciale. Prima condiţie de sustenabilitate, adică să generăm prin proiectul de lege privind pensiile speciale cheltuieli pe care le putem susţine pe termen lung din bugetul de stat. Deci discutăm nu de o cheltuială de pe o zi pe alta”, a spus Marcel Boloş la Digi 24, potrivit News.ro.

Ne poate costa sume de ordinul sutelor de milioane de euro

El a arătat că cea de-a doua condiţie este cea legată de contributivitate.

„Sigur de aici discuţiile care au loc în spaţiul public şi se nasc pe marginea acestui proiect de lege pot să fie numeroase, dar validarea efectivă a acestui jalon are loc de către Comisia Europeană. În situaţia în care noi nu ajungem la o soluţie cu Comisia Europeană, există mecanismul plăţilor parţiale şi aici sigur ne poate costa usturător, sume de ordinul sutelor de milioane de euro dacă nu ajungem la validarea acestui jalon în relaţia cu Comisia Europeană.

Până la urmă este o asumare de responsabilitate din partea Guvernului şi Parlamentului României”, a explicat Marcel Boloș.

Ministrul Investiţiilor a adăugat că cei din Comisia Europeană sunt intransigenţi, fiind trei piloni fundamentaţi pentru PNRR la care nu vede ca cei din Comisie să se clintească şi să fie maleabili. Ce trei piloni sunt reforma pensiilor, este guvernanţa corporaţiilor de stat şi este decarbonizarea.

Avem trei piloni fundamentali pentru PNRR

„Vreau să să spun cât de intransigentă este Comisia şi că noi avem trei piloni fundamentali pentru PNRR care sunt legaţi de aprobarea PNRR şi la care nu văd Comisia să facă nici la stânga, nici la dreapta – este reforma pensiilor, este guvernanţa corporaţiilor de stat şi este decarbonizarea. Sunt măsuri dureroase pe care trebuie să le conştientizăm foarte bine pentru că noi, i-am spus şi domnului premier, înaintăm cu proiectele de investiţii, avem în spate angajamente pe care ni le asumăm din banii din PNRR”, a punctat ministrul.

El a arătat că aceste investiţii sunt de ordinul zecilor de miliarde de euro şi riscăm să intrăm într-un drum cu înfundătura, dacă reformele asumate nu se vor face.

„România are nevoie de cererile de plată să fie onorare integral, pentru că angajamentele sunt de ordinul zecilor de miliarde de euro. Să nu uităm că reforma pensiilor are cele două subcomponente. Pe de o parte este proiectul legii privind pensiile speciale şi pe de altă parte este reforma pensiilor care urmează ca jalon pentru următoarea cerere de plată şi din acest punct de vedere trebuie să fim foarte atenţi la deciziile pe care le luăm, pentru că e un jalon foarte, foarte greu pentru România”, a concluzionat Marcel Boloş.