Se taie aceste pensii?! Ministrul Muncii a făcut un anunț important cu privire la aceste pensii. Marius Budăi a făcut precizări cu privire la reforma ce va urma, subliniind că există discuții cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi cei ai Comisiei Europene.
Se taie aceste pensii?! Marius Budăi, anunțul serii în direct la TV: Proiectul de lege prevede exact
Supraimpozitarea pensiilor speciale rămâne un subiect aprig discutat pe scena politică din România. Ministrul Muncii spune că nu a existat până acum nicio discuției în acest sens și asta deoarece nu există prevederi în Planul Național de Redresare și Rezilineță (PNRR) cu privire la aceste pensii. Există, însă, un articol cu privire la pensiile speciale, dar acela spune doar că aceste cheltuieli trebuie reduse.
Ministrul Marius Budăi spune, totuși, că există discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale și cu cei ai Comisiei Europene, pe subiectul reformei pensiilor speciale.
„Nu am avut încă această discuţie (supraimpozitarea pensiilor speciale – n.r.) şi această variantă. Este o discuţie care excede prevederilor din PNRR. Proiectul lucrat de Ministerul Muncii împreună cu ministerele de resort nu are, în acest moment, prevederi de fiscalitate, pentru că nu avem acest lucru cuprins în PNRR şi în reforma pensiilor”, a transmis Marius Budăi la Antena 3.
Se dorește reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale
Tot la postul TV mai sus amintit, Marius Budăi a mai spus că poartă discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale şi cei ai Comisiei Europene, subliniind că fiecare articol din proiect a fost dezbătut.
„Am prezentat timp de o oră proiectul de lege şi l-am dezbătut articol cu articol. Proiectul de lege prevede exact ce spune PNRR, şi anume reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, aşa cum se comunică în spaţiul public, reducerea a ceea ce înseamnă cheltuieli per total şi, bineînţeles, aspecte legate de perioade asimilate sau nu sau de un stagiu de cotizare. În PNRR este scris foarte clar stagiul de cotizare minim similar cu stagiul minim din sistemul public de pensii. Sunt prevederi pe care vi le voi comunica în mod transparent şi cât mai clar la finalul discuţiilor cu Banca Mondială şi cu Comisia Europeană”, a explicat Budăi.
Momentul în care va fi depus proiectul de act normativ în Parlamentul României
În plus, ministrul Muncii, Marius Budăi, a mai declarat că proiectul de act normativ va fi depus pentru dezbatere, în Parlamentul României, în momentul în care acesta va ajunge la o formă agreată și de Comisia Europeană.
„Liderii coaliţiei, preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi premierul Nicolae Ciucă, au fost extrem de fermi şi de clari că nu va fi o ordonanţă de urgenţă. Am explicat acest lucru Comisiei Europene. A apreciat Comisia Europeană acest mod de abordare şi acest mod de lucru în primul rând”, a conchis Marius Budăi.