Marius Budăi a venit cu o serie de informații despre pensiile din România. Ministrul Muncii a explicat ce se va întâmpla cu creşterea pensiilor, dar și cu pensiile speciale.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit, într-o intervenție la tv, despre faptul că procentul maxim de 9,4% din PIB ce poate fi alocat bugetului de pensii a fost eliminat din PNRR-ul României, în urmă negocierilor cu Comisia Europeană.
„Am spus mereu și este un motto al meu, chiar și când merg la Bruxelles, că în România încă sunt mici pensiile. De aceea am numit acel procent pentru pensii criminal. Scriptic acel procent e încă, dar am reușit să îl scoatem și va fi scos, pentru că nu există în niciun stat european.
E foarte greu, pentru că atunci când ajungi la o vârstă înaintată ai un tip de nevoi și trebuie să avem grijă de aceste nevoi ale oamenilor. Noi cunoaștem aceste realități și de aceea am numit acel pachet social o linie roșie, nu acceptăm să intrăm la guvernare fără acele măsuri.
Dar am avut și măsuri economice și prin echilibrul între ele și cele sociale am reușit într-o perioada grea să creăm peste 220.000 de locuri noi de muncă față de 1 ianuarie 2022.”, a adăugat Budăi.
Marius Budăi, detalii despre creșterea pensiilor
Ministrul Muncii a explicat și când vor fi crescute pensiile, măsură inclusă în programul de guvernare.
„Sunt două linii de lucru. O dată recalcularea, după care să creăm un mecanism predictibil de majorare a pensiilor. Eu, din respect pentru părinții și bunicii noștri, nu pot să fac acum un anunț. Asta ne dorim și avem în programul de guvernare, este prioritate clară, iar atunci când vom avea toate datele pe masă, vom informa clar și transparent.
Ne dorim că până la 1 septembrie să avem legea salarizării și nouă lege a pensiilor în Parlament. Eu vreau să discut cu sindicatele, nu să fac în secret, cum s-a făcut PNRR. Vom avea proiect de lege, exclus OUG.”, a explicat Marius Budăi la România TV.
Problema pensiilor speciale va fi rezolvată până la 30 iunie
Ministrul Muncii a atacat și problema pensiilor speciale. Acest subiect ar urma să-și găsească o rezolvare până la sfârșitul sesiunii parlamentare în curs, adică 30 iunie.
„Încă o serie de amendamente au fost depuse, pe lângă cele inițiale. S-a discutat atunci cu CE și s-a stabilit că direcția e bună, dar mai avem de lucru. Mâine sau luni primesc răspunsul de la Comisie și de la Banca Mondială, iar săptămâna viitoare sau cealaltă legea va fi aprobată în Camera Deputaților.
Până la 30 iunie suntem la Parlament. Sunt câteva modalități care să conveargă către sistemul contributiv. Interzicerea asimilărilor. Înseamnă că un cetățean, dacă este avocat 22 de ani și intră 3 ani în magistratură nu mai poate lua pensie specială. De aici e o aliniere”, a spus ministrul.
Despre creșterea treptată a vârstei de pensionare
El a explicat că următoarea modalitate este o creștere treptată a vârstei de pensionare.
„Apoi o creștere treptată de raportare la calculare. Așa se va ajunge să se raporteze la veniturile de pe întreagă perioada. Trebuie să nu fim populiști, că USR, care au avut ministrul Justiției și nu au făcut nimic.
Se va prevede că nicio pensie să nu depășească salariul avut în plata în activitate. Bineînțeles că se pune și problema supraimpozitării, iar mâine voi avea o întâlnire cu Uniunea Europeană pe această tema. Până la 1 iulie trebuie închisă această problema.”, a punctat Budăi.