Se taie banii de pensii pentru aceşti români! Informaţia vine chiar de la Guvern: Un semnal foarte prost

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Miercuri, pe data de 14 iunie, Angel Tîlvăr a primit aviz favorabil în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului pentru funcția de ministru al Apărării. Social-democratul a spus care sunt principalele vulnerabilități ale României.

Potrivit lui Angel Tîlvăr, principala vulnerabilitate pe care o are România este faptul că există posibilitatea să plece oameni din sistem, în cazul în care vor scădea pensiile militare. Acesta a adăugat că în vremurile pe care le trăim, nu ne permitem să pierdem oameni cu înaltă calificare.

„N-am să fac trimitere la vulnerabilităţi de natura capabilităţilor, pentru că înţelegeţi constrângerile care sunt, dar eu consider că principala vulnerabilitate pe care o avem în acest moment este reprezentată de faptul că există posibilitatea ca să plece oameni din sistem, în eventualitatea în care vor scădea pensiile militare.

În vremurile pe care le trăim, această meserie presupune un nivel de pregătire foarte mare, un nivel care se atinge, pe lângă muncind efectiv, şi cu cheltuieli din partea statului, cu participarea şi dobândirea cunoştinţelor în cadrul multor cursuri de pregătire şi a unor forme de pregătire pentru această meserie.

Nu cred că ne permitem să pierdem oameni cu înaltă calificare, am da un semnal foarte prost pentru că pe lângă plecarea din sistem observăm că nu există o apetenţă foarte mare pentru intrarea în sistem”, a spus ministrul desemnat al Apărării.

Parteneriatul cu SUA, esențial pentru România

Angel Tîlvăr a vorbit, de asemenea, despre prioritățile pentru mandatul său. Oficialul a spus că parteneriatul cu SUA este esențial pentru pentru ţara noastră, precum şi strategia Statelor Unite pentru Marea Neagră.

„Consolidarea industriei europene de apărare, a cercetării şi dezvoltării în domeniul apărării prin susţinerea participării industriei naţionale de apărare la proiectele lansate în cadrul Fondului European de Apărare. Intensificarea participării României în cadrul cooperării structurare permanente şi a iniţiativelor europene din domeniul apărării, în coerenţă cu angajamentele asumate în cadrul NATO.

În ceea ce priveşte relaţia de cooperare cu Statele Unite, relaţie pe care aşa cum am spus o consider a fi extrem de importantă, aici avem un punct de plecare şi anume Foaia de Parcurs în domeniul Apărării România – SUA pentru perioada 2020 şi vom continua procesul de implementare a liniilor de efort, în paralel cu intensificarea dialogului politico-militar.

Din această perspectivă, vreau să evoc întâlnirea pe care am avut-o la Washington cu secretarul de stat al Apărării, cu domnul Lloyd Austin, întâlniri care au loc frecvent întrucât domnia sa a iniţiat şi România participă cu regularitate la platforma de sprijin Ramstein, un format dedicat sprijinirii Ucrainei.

Parteneriatul strategic pe care România îl are cu Statele Unite are o istorie întrucât anul acesta am sărbătorit 30 de ani de parteneriat strategic cu statul Alabama, atât acolo, cât şi aici. Rezultatele acestui parteneriat s-au văzut inclusiv în dezvoltarea infrastructurii şi căpătarea expertizei în ceea ce priveşte infrastructura militară”, a spus acesta.

Strategia SUA pentru Marea Neagră

Ministrul desemnat al Apărării a adăugat că SUA sunt un pilon de securitate şi de stabilitate pe care ţara noastră se bazează.

„Priorităţi pe care le-aş putea subsuma ideii pe care tocmai am anunţat-o sunt continuarea implicării active în scopul promovării intereselor naţionale şi aici mă leg de ceea ce spuneam la început şi anume că urmărim cu foarte mare atenţie definitivarea strategiei SUA în ceea ce priveşte Marea Neagră. Sunt discuţii pe care eu le-am avut la Washington cu preşedinţii comisiilor de apărare din cele două Camere, cu oficiali de la Pentagon.

Considerăm că Statele Unite reprezintă un pilon, un donator de securitate care poate genera stabilitate şi pe care noi ne bazăm. Pentru noi felul în care Statele Unite văd Marea Neagră este important întrucât, la rândul nostru, importanţa pe care o dăm Mării Negre este de necontestat şi o afirmăm cu tărie”, a spus Angel Tîlvăr.