În România, legislația prevede reguli stricte privind eligibilitatea pentru indemnizația de șomaj, care este acordată doar în anumite condiții clar stabilite. Statul urmărește să ofere ajutor celor care au contribuit activ la fondul de șomaj și a căror încetare a contractului de muncă nu le poate fi imputată direct.
Trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a beneficia de indemnizația de șomaj
Pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, o persoană trebuie să fi realizat un stagiu minim de cotizare de 12 luni în ultimele 24 de luni anterioare depunerii cererii. Aceste contribuții trebuie să fi fost efectuate fie de angajator, fie printr-un contract de asigurare individuală încheiat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Stagiul poate include atât perioadele în care persoana a lucrat cu contract de muncă în România, cât și cele în care a desfășurat activitate profesională în alte state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau în Elveția. De asemenea, contribuțiile plătite printr-o asigurare facultativă cu ANOFM sunt luate în calcul.
Totuși, nu toate situațiile de pierdere a locului de muncă oferă acces la acest sprijin. Persoanele care demisionează din proprie inițiativă, care sunt concediate din motive disciplinare, care se pensionează sau care își încetează contractul prin acordul părților nu sunt eligibile pentru indemnizație. Chiar și în cazurile în care un angajat este determinat să demisioneze sub presiune din partea angajatorului, dacă această decizie apare în documente ca fiind voluntară, statul nu poate oferi ajutorul financiar.
Nu toate perioadele din activitatea profesională sunt recunoscute
În ceea ce privește calculul stagiului de cotizare, nu toate perioadele din activitatea profesională sunt recunoscute. Intervalele în care contractul de muncă a fost suspendat, cu excepția concediilor medicale plătite, nu sunt luate în considerare.
Același lucru este valabil și pentru perioadele în care persoana a fost pensionată pentru invaliditate, dacă acestea nu au depășit 12 luni, dar și pentru intervalele dintre suspendarea contractului și încetarea cauzei respective sau cele dintre încetarea contractului și reîncadrarea prin hotărâre judecătorească, dacă nu au durat mai mult de 12 luni.
În cazul angajaților cu contracte part-time, stagiul de cotizare se calculează proporțional cu timpul lucrat. Totuși, în cazul în care o persoană are mai multe contracte active în același timp, acestea pot fi cumulate pentru a atinge stagiul necesar.
Pentru cei angajați prin agenții de muncă temporară, se ia în considerare atât durata misiunilor efective, cât și timpul petrecut la dispoziția agenției între două misiuni, cu condiția ca această perioadă să fie menționată contractual.
