Fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru a afirmat că se aşteaptă să fie tăiate pensiile speciale de o persoană şi de o formaţiune politică care să îşi sacrifice astfel viitorul şi a menţionat că principala condiţie este să reziste la presiunea venită mai ales din zona Justiţiei a celui care îşi asumă o asemenea decizie.

Violeta Alexandru cere rezistență la presiuni

Întrebată, marți, la Prima News, dacă se așteaptă ca pensiile speciale să fie odată și odată tăiate, Violeta Alexandru a spus că este optimistă și crede că asta se va întâmpla.

“Mă aştept să fie tăiate de un om şi de o formaţiune politică care să-şi sacrifice viitorul. (…) Sunt un om realisto-optimist, n-am cum să renunţ la ideea că nu se poate întâmpla, dar vă spun, din punctul meu de vedere, condiţia este ca să existe o rezistenţă la toate presiunile, mai ales din zona Justiţiei, dar nu numai, o rezistenţă a celui care îşi asumă o asemenea decizie şi, sigur, ingredientul majorităţii în Parlament.

Că de asta mi se pare de condamnat ce au făcut PSD şi PNL. Dacă eu aş fi avut majoritatea politică pe care ei o au acum în Parlament aş fi făcut ce e bine pentru ţară”, a afirmat fostul ministru al Muncii.

Cum sunt calculate pensiile speciale

Violeta Alexandru a explicat şi cum sunt calculate aceste pensii speciale.

“Oamenii trebuie să afle, dacă nu ştiu deja, îmi cer scuze, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cei care poate încă nu şi-au dat seama, cu excepţia sistemului de apărare, unde au pensia formată dintr-o singură bucată pe o lege specială, şase luni din ultimele cinci ani, acum s-a mărit perioada, nu mai sunt cele şase luni, dar cei din sistem, adică penitenciarele, MAI., serviciile, MApN., au pensia făcută dintr-o singură bucată, repet, pe o lege specială, cu nişte avantaje la calculul pensiei, dar o singură bucată.

Restul specialilor, toţi, au două bucăţi în pensie, una pe contributivitate, care nu e nici aia mai mică, pentru că nu au salarii mici, să ştiţi, nu sunt pe salariu minim şi pe deasupra, nu ca la sistemul de apărare, unde formula de calcul e avantajoasă, dar e o singură sumă, o sumă de bani din bugetul de stat de legi speciale cu nişte avantaje enorme, banii ăştia venind din bugetul de stat, din taxele şi impozitele oamenilor, nu au legătură cu contribuţia.

De asta ce au propus ei acum este o salată, varză, nu ştiu cum să mă exprim. Adică au băgat nişte criterii an la an. N-are nicio legătură”, a mai precizat Violeta Alexandru.