Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit, miercuri, despre priorităţile sale pentru al treilea mandat de ministru, printre acestea fiind creşterea gradului de ocupare a locurilor de muncă. Totodată, ministrul a spus că a reuşit să mai evite o criză de amploare în economia României.
Greva minerilor se va încheia
Marius Budăi a anunțat că a rezolvat principala revendicare a angajaţilor din domeniul energetic.
„Practic, solicitarea dumnealor de aplicare a legii 197 este rezolvată, instrucțiunile deja pleacă în teren. Prima măsură pe care aș vrea să o iau și să o duc mai departe sunt măsuri active în vederea creșterii ocupării locurilor de muncă. Calificare, recalificare, ridicarea competențelor angajaților și îndrăgostirea tinerilor de meserie.
Avem mare nevoie că tinerii noștri să rămână în țară, să aibă competențe crescute și odată cu creșterea competențelor, cu siguranță va crește și plata lor.”, a declarat Marius Budăi.
Marius Budăi, despre grevele din Justiție și Apărare
De asemenea, Marius Budăi a vorbit şi despre grevele din Justiţie şi Apărare, în condițiile în care angajaţii din aceste domenii sunt nemulțumiți de reformele legilor privind pensiile speciale.
„Fac apel la echilibru din partea dumnealor, pentru că cetățenii de rând au nevoie de justiție oarbă, dreapta, iar lucrurile prinse în lege sunt obligatorii, pentru că trebuie să terminăm cu abuzurile legale.
Eu am avut ieri o discuție extrem de constructivă cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în care am stat toți de aceeași parte a mesei și am ajuns cu toții la concluzia că reforma trebuie să se întâmple. Și se va întâmplă, săptămâna viitoare se va închide. Vom avea și măsuri tranzitorii.
A treia prioritate sunt persoanele cu dizabilități. Trebuie să conștientizăm că sunt utile societății, iar măsurile concrete sunt să facem o dezinstitutionalizare, prin centre unde să vină pe timpul zilei, pentru o tranziție din sistemul instituțional spre societate.” declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la România TV.
România nu își permite să piardă fonduri europene
Marius Budăi a subliniat că Marcel Ciolacu a fost „extrem de clar” în privința pensiilor de serviciu, iar România nu își poate permite să piardă fonduri europene din cauza lor.
„Eu sunt sigur că prin dialog vor înțelege magistraţii exact toate modificările. S-a întâlnit premierul Marcel Ciolacu astăzi cu reprezentanții CSM, a fost o discuție extrem de constructivă.
Suntem în directă conlucrare cu dumnealor și cu Comisia Europeană pentru ultimele amendamente. Suntem extrem de determinați și noi și dumnealor ca jalonul și reforma să fie îndeplinite. Suntem în interiorul unei unor discuții și suntem pe final. Suntem la un sfert de pași să îndeplinim jalonul cu Comisia Europeană”, a mai spus, marți, ministrul Muncii