Dan Barna a declarat, luni, că nu există niciun plan de tăieri de pensii sau salarii
„În momentul de faţă, trebuie să fim foarte oneşti, România vine după o perioadă care nu s-a încheiat de criză economică reală, multe zone, HoReCa şi multe zone de industrie fiind afectate semnificativ de nefuncţionarea economiei din motive de COVID. Din acest punct de vedere, mesajul foarte clar pe care l-a transmis premierul şi îl transmit şi eu este că nu vor exista tăieri în anul următor, şi asta e o chestiune importantă pentru că am văzut o rostogolire în spaţiul public că se vor tăia pensii, salarii.
Nici pe departe. Nu va exista nicio tăiere de pensii sau salarii. Se realizează chiar un pic peste indexările necesare, se îngheaţă într-adevăr creşterile la parlamentari, la demnitari, la zona aceasta şi e un lucru necesar tocmai pentru a păstra un echilibru necesar şi a ne încadra în deficitul de 7% asumat faţă de Comisia Europeană în acest context de perioadă pandemică. Aceste măsuri sunt foarte responsabile, dar repet, nu există niciun plan, nici în glumă nici în subtext, de tăieri de pensii sau salarii”, a declarat Barna, la TVR 1, potrivit Agerpres.
De asemenea, premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că nu vor fi tăiate salariile angajaţilor din sectorul public în anul viitor, acestea urmând să fie menţinute la nivelul celor din decembrie 2020 până va fi definitivată o analiză asupra legii salarizării.
Îngheață salariile
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, Executivul condus de Florin Cîţu ar urma să ia o decizie drastică ce priveşte milioane de români. Cuanutumurile pentru o serie de venituri, dar şi salariile bugetarilor, ale profesorilor sau unele pensii de serviciu ar urma să fie îngheţate la nivelul pe care-l au în prezent, adică în luna decembrie 2020.
Ce tipuri de venituri ar putea fi îngheţate anul viitor?
Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă al Guvernului, următoarele tipuri de venituri vor fi îngheţate la nivelul din decembrie 2020:
- salariile bugetarilor
- indemnizaţiile demnitarilor
- sporuri
- compensaţii
- prime
- indemnizaţia de hrană
- indemnizaţia de merit
- venitul minim de incluziune
- majorarea salariilor profesorilor se amână pentru 1 ianuarie 2022
- acordarea indemnizației pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean se amână pentru 1 ianuarie 2022
- pensiile militare
- voucherele de vacanţă
- pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârsta pentru:
- personalul aeronautic
- personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
- personalul care funcţionează în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice
- funcţionarii publici parlamentari
- personal diplomatic şi consular
- membrii Curţii de conturi
- parlamentarii