Marcel Boloș a arătat că România are un buget alocat pensiilor speciale de 12 miliarde de lei pentru 207.000 de beneficiari. Potrivit ministrului fondurilor europene, Comisia Europeană insistă să fie redus și acest volum de cheltuieli
Marcel Boloș a dat detalii, duminică, pe B1 TV, despre PNRR și reforma pensiilor speciale.
Întrebat despre chestiunea pensiilor speciale, ministrul a explicat: „Noi avem condițiile foarte clare pe care le avem stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență și care spun foarte limpede că două criterii esențiale trebuie îndeplinite – sustenabilitatea, adică să avem un volum de cheltuieli publice din pensiile speciale pe care îl putem finanța pe termen lung (…), și al doilea criteriu important este cel legat de contributivitate, adică, cu alte cuvinte, cât a contribuit beneficiarul de pensii speciale, în principal, atât să și primească sub formă de pensii”.
Cele două mari lucruri în reforma pensiilor speciale
„De aici, sunt două mari lucruri în reforma pensiilor speciale. Se cheamă așa-zisa rată de înlocuire a veniturilor, deci procentul pe care îl aplicăm la câștigul pe care îl are beneficiarul pensii speciale pentru a-i da pensia, și aici, în sistemul de pensii speciale, noi mergem până la 85%, aplicăm la ultimul salariu în plată sau fiecare lege specială are prevederile ei specifice.
Al doilea element de reformă dur este baza de calcul, adică, cu alte cuvinte, așa cum în sistemul de pensii de general baza de calcul este tot venitul pe toată perioada de activitate a beneficiarul de pensie, așa se solicită și în sistemul de pensii speciale ca această bază de calcul să fie întinsă pe toată perioada de activitate”, a adăugat Marcel Boloș.
Buget imens alocat pensiilor speciale
El a explicat că PNRR nu prevede în reforma pensiilor o „grupare a cheltuielilor în funcție de tipul de beneficiari”.
„Jalonul – și Comisia Europeană, în observațiile pe care le-a trimis – vorbește de întreg bugetul și toate cheltuielile care sunt aferente pensiilor speciale, și să nu uităm că avem un buget mare care este alocat pensiilor speciale, 12 miliarde de lei la 207.000 de beneficiari, și aici Comisia insistă ca volumul acesta de cheltuieli să fie redus pentru ca noi, pe termen lung, să le putem acorda aceste pensii, iar cu banii rezultați în reforma sau ca rezultat al reformei pensiilor speciale să putem să îndeplinim o altă obligație, care vine în trimestrul I al acestui an, prin reforma privind sistemul de pensii generale, să înlăturăm inechitățile în sistemul de pensii general”, a mai spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.