Președintele UDMR a vorbit despre pensiile speciale, precizând că susține anumite principii în ceea ce privește acest subiect. Kelemen Hunor a precizat, printre altele, că principiul contributivității este unul dintre ele și acesta „nu trebuie schimbat în niciun fel”.
Principiul contributivităţii nu trebuie schimbat
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară, că susţine unele principii legate de pensiile speciale, astfel că pensia nu poate fi mai mare decât salariul, iar cei care se pensionează la 50 de ani nu ar trebui să se reangajeze, mai ales la stat.
Kelemen Hunor a precizat marţi seară că statul trebuie să decidă „dacă se dă ceva în plus” dincolo de principiul contributivităţii la pensie.
„Am susţinut şi voi susţine câteva principii importante în ceea ce priveşte pensiile de serviciu. În primul rând, statul român trebuie să decidă, dacă, pentru cei care se află în serviciul public şi au nişte interdicţii, nişte incompatibilităţi, dure, pentru alţii mai puţin dure, dincolo de principiul contributivităţii se dă ceva în plus sau nu se dă. Asta este prima întrebare. Pentru marea majoritate a celor care intră în această definiţie, s-a hotărât, se dă ceva în plus.
Principiul contributivităţii nu trebuie schimbat în niciun fel, dar să vedem cât se dă. Unde sunt interdicţii şi incompatibilităţi dure? La magistraţi în primul rând, apoi la militari, apoi la politicieni. Sunt câteva categorii despre care se discută permanent. Trebuie văzut pentru anii petrecuţi în serviciul public ce se dă în plus, dacă asta este decizia statului. Şi eu susţin că da, pentru cei care stau în serviciul public”, a declarat Kelemen Hunor la TVR Info.
Pensia nu poate fi mai mare decât salariul
Liderul UDMR s-a referit şi la faptul că pensiile sunt mai mari decât salariul, ceea ce este inacceptabil. De asemenea, el a vorbit și despre cei care ies la pensie la 50 de ani.
„După aceea, un alt principiu, nu poate să fie pensia mai mare decât salariul. Este inacceptabil. Nu se poate să aduni tu în ultima perioadă de activitate toate sporurile, toate plusurile care pot fi adunate legal şi apoi calculezi un salariu de unde pleci şi vei avea o pensie mai mare decât salariul net obişnuit. Nu se poate accepta aşa ceva, indiferent cine şi cum se supără.
După care nu se poate accepta să ieşi la pensie la 50 de ani şi să primeşti toată pensia, după care te angajezi undeva, unii înapoi chiar la stat. Mai ales la magistraţi. Dacă societatea are nevoie de tine că ai experienţa solidă profesională, ştiinţifică şi experienţă de viaţă, iar la 50-52 de ani ieşi la pensie.
Poţi să ieşi la pensie mai devreme, dar nu primeşti pensia de serviciu până nu îndeplineşti vârsta de pensionare. Chiar trebuie să vedem cum se depopulează Parchetul General şi toate structurile justiţiei, fiindcă oamenii, mare majoritate, pleacă”, a subliniat Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR a mai spus că România nu se află în situaţia de a pierde banii din PNRR.
„Cred că ne încadrăm în termen. Dacă legea va fi atacată la Curtea Constituională, nu cred că se va sta mult pe această lege (…) Nu suntem în situaţia de a pierde bani pe proiectele asumate în PNRR şi neduse la bun sfârşit”, a mai adăugat Kelemen Hunor.