Acesta a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, ce se va întâmpla cu pensiile speciale ale primarilor.
În urma acestei întrebări, premierul interimar a declarat că vor sî treacă toate pensiile pe principiul de contributivitate
„Aici eu aş vrea să fim foarte pragmatici. În fosta coaliţie aveam un grup de lucru care trebuia să găsească soluţii pe sistemul de pensii. Noi vrem să trecem toate pensiile pe principiul de contributivitate. Nu are sens să avem în Parlamentul României şi asta i-am rugat pe parlamentarii PNL, tot felul de proiecte în Parlamentul României care merg împotriva a ceea ce facem noi în programul de guvernare.
Există o reformă a sistemului de pensii, acolo vom lua măsuri pentru toate tipurile de pensii şi aceste pensii vor fi incluse acolo. Nu are sens să luăm decizii în Parlamentul României care merg împotriva a ceea ce vom face în viitor”, a afirmat Cîţu.
„Prioritatea PNL şi PSD continuă să fie privilegiile pentru baroni.”, a transmis USR.
„PNL şi PSD au votat astăzi, în Comisia Juridică, împotriva proiectului USR de eliminare a pensiilor speciale pentru primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene. În plină criză a scumpirilor şi în plin val patru, astăzi prioritatea PNL şi PSD continuă să fie privilegiile pentru baroni.”, a confirmat USR.
Pl-x nr. 328/2021 – Propunere legislativă pentru abrogarea art.210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ – a fost iniţiat de cei 80 de parlamentari USR.
Situația pensiilor speciale
„USR continuă lupta împotriva pensiilor speciale”, a mai transmis formaţiunea.
Articolul vizat de modificarea legislativă prevede:
„Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean şi vicepreşedinte al consiliului judeţean.
(1) Persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean şi care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare reduse aşa cum sunt prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă.
(2) Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă suma de bani acordată lunar persoanelor care au exercitat calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.
(3) Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene beneficiază de indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
(4) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate, cu condiţia ca persoanele prevăzute la alin. (1) să fi exercitat cel puţin un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.
(5) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
(6) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) au exercitat mai mult de trei mandate diferite, acestea pot opta pentru oricare dintre aceste mandate pentru a fi luate în considerare la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în limita prevăzută la alin. (4).
(7) În cazul exercitării unor mandate diferite în condiţiile prevăzute la alin. (4), la calculul indemnizaţiei lunare pentru limită de vârstă se vor avea în vedere indemnizaţiile lunare brute aflate în plată, corespunzătoare pentru fiecare funcţie.”