Cutremur în sistemul de pensii! Astăzi, 28 martie 2023, a fost adoptat raportul de admitere cu amendamente admise și respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Iată ce îi așteaptă pe pensionarii din România.
Amendamentele privind pensiile speciale au fost admise
Marți, 28 martie 2023, Comisia Juridică, Comisia de Apărare și Comisia de Muncă din cadrul Senatul României au adoptat raportul de admitere cu amendamente admise și respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Proiectul de lege va merge la vot, în plenul Senatului României.
Printre modificările aduse proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii profesionale, plus impozitarea părții de necontributivitate din pensia specială și interzicerea cumulului mai multor pensii speciale, care vor fi indexate cu rata inflaţiei. În plus, în cazul pensiilor din domeniul apărării se vor elimina cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie.
„Nu treceţi pe contributivitate şi nu desfiinţaţi nicio pensie astăzi”, a zis senatoarea Simona Spătaru, care i-a acuzat pe cei de la conducerea statului că au creat o nouă pensie specială pentru românii care muncesc în domeniul justiţiei.
Un membru al partidului politic USR a acuzat puterea că își bate joc de pensionarii români, acuzând că nu există niciun impact bugetar al legii.
„Suntem într-o dezbatere importantă. Pe de o parte, sustenabilitatea fondului de pensii al României. Doi – discutăm și despre echitate socială. Vă înțeleg și poziția extrem de ingrată, trebuie să reprezentați o coaliție de guvernare, al cărui premier are o pensie specială de 18.000 de lei. Este și angajat al guvernul, este și pensionar de lux. (…)
Trei – discutăm despre această grabă. Da, există un jalon PNRR și avem niște sume condiționate de reforma pensiilor speciale, care ar fi trebuit să facă un lucru cât se poate de simplu, să elimine pensiile speciale, trecând toate pensiile pe principiul contributivității.
Vedem o zgârietură superficială a acestor privilegii, cu tot felul de acrobaţii, de impozitare a unei bucăţele care depăşeşte o anumită sumă şi o anumită plafonare dar nu de eliminare a luxului, a privilegiului şi nici măcar de trecere pe principiul contributivităţii”, a zis acel membru al USR în timpul dezbaterilor.
Pensiile militare nu sunt pensii speciale
Un membru al Partidului Național Liberal (PNL) a explicat că pensiile militare sunt pensii de serviciu, ci nu pensii speciale, iar pensia medie de la Ministerul Apărării Naționale (MApN) este de 4.000 de lei, „pensie de subzistență la ora actuală”.
„Am văzut o afirmaţie legată de premierul Ciucă, premierul Ciucă are pensie de serviciu. Specialăe interpretată de USR, că la USR totul e special. Sunt de acord cu contributivitatea, dar trebuie să reţinem un lucru, în armată, în sistemul de apărare, interne, există următorul principiu, pensiile sunt acordate din bugetul acelor instituţii, nu din bugetul asigurărilor de stat.
Vorbesc foarte mult de armată cei care nici nu au făcut Armata, măcar alea şase luni (..) Eu cred că nu ar trebui să ne jucăm cu acest lucru, mai ales în contextul actual, ne dăm seama că sistemul de apărare este extrem de important pentru o ţară. Trebuie să îi tratăm cu respect. De exemplu, la MApN, pensia medie ste de 4.000 de lei, aşa că nu putem vorbi de pensiel specială, este pensie de subzistenţă la momentul de faţă”, a spus acel liberal.
În timpul dezbaterilor, reprezentanții sindicatelor din domeniul apărării au cerut eliminarea pensiilor militarilor din cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).