Se termină greva profesorilor! Nicolae Ciucă a făcut anunțul chiar acum, înaintea ședinței de Guvern care a avut loc duminică, 11 iunie. Premierul a spus exact care sunt pașii până când donflictul de muncă se va încheia.
Premierul Nicolae Ciucă spune, la începutul ședinței de guvern, că luni, după aprobarea unei noi ordonanțe de urgență care va cuprinde ultima oferă prezentată sindicatelor din Educație, „conflictul de muncă se va încheia”: „Sunt convins că toți dascălii vor avea încredere că ne ținem promisiunile”.
„Am avut o nouă întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din Educației. A fost o ședință cu echipe lărgite. Am considerat ca e absolut corect și transparent ca doialogul să poată fi adus la cunoștiința tuturor dascălilor pe măsurile agreate. În felul acesta, la nivelul coaliției, că am participat împreună cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, cu ministrul Educației, al Muncii, cu Secretarul General al Guvernului. Am vrut ca finalul să fie concludent pentru noi toți. Ne dorim să încheiem acest conflict de muncă Este absolut o chestiune de responsabilitate față de sistemul de educație, față de copii și față de părinți”, spune Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern.
El precizează că duminică va fi pusă în transparență decizională o nouă ordonanță de urgență care va conține ultima ofertă prezentată sindicatelor din Educație.
Nicolae Ciucă: Nu am dorit să venim cu măsuri populiste
„Subliniez încă o dată caracterul de responsabilitate atât față de tot ceea ce înseamnă societatea românească, cât și față de sistemul de Educație. Nu am dorit să venim cu măsuri populiste. În tot ceea ce am realizat până acum am dat dovadă că ceea ce am promis am făcut. Sunt convins că toți dascălii vor avea încredere că ne ținem promisiunile. Vom avea o nouă ședință de guvern în care vom aproba ordonanța de urgență și conflictul de muncă se va încheia”, încheie premierul.
Executivul aprobă, duminică, ordonanță de urgență care prevede anularea evaluării elevilor din clasa a VI-a și echivalarea competențelor lingvistice de la examenul de bacalaureat.
„Evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează”, potrivit proiectului de OUG.
Ministerul Educației apreciază că prin neorganizarea susținerii în acest an școlar a Examenelor Naționale la clasa a VI-a nu este lezat în niciun fel dreptul elevilor la educație, întrucât rezultatele acestei evaluări sunt suplinite de evaluările curente și sumative.
De asemenea, la examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se arată în proiect.
Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei.