Directorul de Sănătate Publică și Mediu al organizației, María Neira, consideră că sfârșitul coronavirusului se apropie datorită ratei de vaccinare, scrie Cadena Ser.
Directorul Departamentului de Sănătate Publică și Mediu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), d-na María Neira, consideră că, dacă vaccinarea progresează ca şi până acum, pandemia COVID- 19 ar putea fi pusă sub control în martie 2022.
În declarații adresate postului de radio RAC1, endocrinologul asturian a recunoscut că sfârșitul pandemiei „este din ce în ce mai vizibil”, dar a reamintit că este necesar să se profite pentru a schimba modelul actual de viață şi pentru a nu face aceleași greșeli.
„Doi ani este o perioadă pe care ne-am stabilit-o singuri și va fi cu siguranță o perioadă rezonabilă. Dacă vom fi vaccinați cu viteza cu care s-a făcut până acum, am putea vedea ieșirea din această situație extraordinară chiar mai devreme”, a spus medicul spaniol.
D-na Neira crede că „sfârșitul începe să fie din ce în ce mai prezent, dar când ieșim din pandemie trebuie să profităm pentru a fi mai buni și să nu uităm aceste lecții”.
Când va reveni normalitatea
„De asemenea, trebuie să profităm pentru ca această normalitate să fie o îmbunătățire a condițiilor de viață. Ar trebui să ne revizuim puțin modalitățile de consum, producție și stil de viață, astfel încât sănătatea noastră să fie mult mai protejată”, a declarat șefa Sănătăţii Publice de la OMS.
În ceea ce privește necesitatea unei a treia doze de vaccin, Neira a asigurat: „Am cerut un fel de moratoriu, să așteptăm, cel puțin, până anul viitor, până când vom avea mai multe informații și dovezi și până când 40 la sută din populația lumii poate avea o primă doză. Pentru noi, a treia doză, deocamdată, poate fi amânată”.
În ceea ce privește vaccinarea copiilor cu vârsta sub 12 ani, ea a declarat că în acest moment nu o consideră necesară și că, odată cu întoarcerea la școală, va fi posibil să se evalueze dacă această grupă de vârstă prezintă cu adevărat un risc de infecție sau nu.
Dacă este în favoarea deschiderii vieții de noapte, așa cum va face Madridul de luni, d-na Neira nu a dorit să comenteze, deși nu se opune „atât timp cât sunt luate anumite măsuri”.
„M-aș concentra pe măsurile de prevenire despre care știm că funcționează. Mai întâi vaccinarea. Vor fi mulți oameni vaccinați printre participanți. Apoi ventilația, deoarece în interior este locul în care există cel mai mare risc de transmitere, și apoi pe măsurile legate de păstrarea distanței”, a mai spus María Neira.